Mesajul a fost trimis. Multumesc!

16 persoane rănite, după ce un avion Carpatair a ratat aterizarea

Publicat in Ziua de Vest, duminică 3 februarie 2013 ·

16 persoane au fost rănite şi spitalizate sâmbătă seara, după ce un avion cu 50 de persoane la bord, aparţinând companiei româneşti Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe Aroportul Rome-Fiumicino.

Conform presei italiene, în incident au fost rănite 16 persoane când avionul a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă. Doi dintre răniţi, printre care şi o româncă, se află în stare mai gravă. Avionul, de tip ATR 72, care poartă culorile Alitalia şi decolase de la Pisa (nord) la ora 18.15 GMT (20.15, ora României) având la bord 46 de pasageri şi patru membri ai echipajului, se află pe iarbă şi este uşor înclinat pe o parte, cu trenul de aterizare rupt, au anunţat pompierii şi autorităţile portuare. Cea mai grav rănită dintre cele trei persoane spitalizate este o membră a echipajului român, în vârstă de 30 de ani, care a suferit traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, fără ca viaţa să îi fie pusă în pericol, potrivit presei. Altă persoană rănită grav acuza probleme la nivelul bazinului. Mai multe anchete au fost lansate, de către Agenţia Naţională italiană pentru Securitatea Zborurilor, compania Alitalia şi Parchetul din Civitavecchia, cu scopul de a stabili cu exactitate circumstanţele accidentului. Pe baza primelor elemente culese, cele două ipoteze privilegiate sunt condiţiile meteorologice nefavorabile - rafale puternice de vânt şi ploaia - care au îngreunat aterizarea sau o eroare de pilotare. Evocând "dificultăţi la atrizare din cauza unor rafale puternice de vânt care au provocat ieşirea de pe pistă", Alitalia a anunţat sâmbătă seara, într-un comunicat, suspendarea "tuturor zborurilor operate de către Carpatair pe rute dinspre Pisa şi Bologna" către Roma. Aeroportul Roma-Fiumicino a rămas deschis traficului, însă una dintre piste a fost închisă. "În timpul aterizării, avionul a atins s

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 6 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 45 minute
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 45 minute
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 45 minute
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 9 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°