Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare bancă europeană limitează bonusurile la 300.000 euro, maxim jumătate în cash

Publicat in Gandul, duminică 3 februarie 2013 ·

Deutsche Bank, cea mai mare bancă europeană după active, va limita la 300.000 de euro transferurile efectuate în acest an în contul bonusurilor acordate angajaţilor, cu plăţile în cash plafonate la maximum 150.000 euro, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei, potrivit Mediafax.

Plafonul se va aplica tuturor angajaţilor, care vor fi informaţi oficial săptămâna viitoare, au adăugat sursele citate.

Astfel, angajaţii seniori vor primi până la 150.000 euro în cash, restul bonusurilor urmând să fie acordate sub formă de acţiuni începând din luna august.

Anul trecut, cea mai mare bancă germană a limitat transferurile în contul bonusurilor la 200.000 euro.

Deutsche Bank a desemnat în octombrie o comisie din care fac parte mai mulţi directori executivi şi un fost ministru de Finanţe german pentru a evalua şi, eventual, reorganiza sistemul de recompensare a angajaţilor.

În septembrie, grupul a anunţat că va prelungi de la 3 la 5 ani termenul minim până la care acţiunile acordate drept compensaţie directorilor nu pot fi înstrăinate.

Deutsche Bank a înregistrat o pierdere de 2,17 miliarde euro în ultimele trei luni ale anului trecut, cea mai mare din ultimii 4 ani, din cauza costurilor de restructurare şi cheltuielilor de natură juridică.

Banca va distribui pentru anul 2012 bonusuri în valoare totală de 3,2 miliarde euro, în scădere cu 11%.

Deutsche Bank, cea mai mare bancă europeană după active, va limita la 300.000 de euro transferurile efectuate în acest an în contul bonusurilor acordate angajaţilor, cu plăţile în cash plafonate la maximum 150.000 euro, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei, potrivit Mediafax.

Plafonul se va aplica tuturor angajaţilor, care vor fi informaţi oficial săptămâna viitoare, au adăugat sursele citate.

Astfel, angajaţii seniori vor primi până la 150.000

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 9 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 12 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 11 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 11 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 8 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°