Opt din cei zece membri ai Cabinetului Ponta 2, ma refer la ministrii liberali, ocupa diverse pozitii importante in conducerea PNL. Toti acestia, si probabil multi altii, sunt nedumeriti, daca nu chiar indignati, de teoria pe care tocmai am lansat-o. Conform careia PNL ar avea numai de castigat, in viitor, adica pe termen scurt, mediu si lung, daca ar adopta la viitorul Congres, teza conform careia, fie si temporar, liderii de partid nu trebuie sa fie ministri in Guvern. Iar cei care sunt ministrii trebuie, in cel mai rau caz, sa se autosuspende din functiile de conducere in PNL.

Cum ar putea vreunul dintre conducatorii partidului sa accepte asa ceva? Sa renunte, de bunavoie, la o functie importanta in partid, care a fost chiar vehiculul care l-a proiectat in Guvernul Ponta 2? Admitand ca s-ar adopta la Congres o asemenea teza, ce ar trebui sa aleaga domnul Chitoiu, de exemplu? Sau domnul Fenechiu? Sau domnul Vosganian? Sa ramana un ministru vulnerabilizat, pe de o parte, prin faptul ca e liberal, in timp ce premierul e social - democrat si, pe de alta parte, ca nemaifiind suficient de influent in partid, va putea fi criticat sau chiar isi va putea pierde, la un moment dat, sustinerea politica? Pus in fata acestei dileme, oricare dintre cei exemplificati sau dintre ceilalti pe care nu i-am nominalizat ar putea, pana la urma, sa decida sa renunte pur si simplu la portofoliu. In aceasta ultima eventualitate, nu cumva vor fi prea putini amatori, dintre cei mai capabili membri PNL, sa preia responsabilitati guvernamentale? Nu cumva o decizie politica de acest fel ar fi de natura sa creeze o criza pe termen lung? Nu cumva propunerea mea este o capcana?

Dezbaterea are sens. Cu argumente pro si contra. Din ambele perspective. Din perspectiva avansata de mine dar si din perspectiva sa-i spunem traditionala.

Ce am putut constata analizand toate guvernarile