„Romania este atat de corupta incat a fost in stare sa isi sacrifice un fost prim ministru condamnandu-l la inchisoare fara sa fie vinovat (era vorba, evident, despre Adrian Nastase) doar ca sa ii salveze pe corupti si sa lase coruptia a se perpetua linistita.” Aceasta este diagnosticul pus de un militant pentru drepturile omului si confirmat de mai multi diplomati straini prezenti la o discutie neoficiala legata de situatia actuala a Romaniei; discutie la care am participat. El spune cu subiect si predicat ca actul condamnarii lui Adrian Nastase nu este unul de super-justitie ci de super-injustitie si nu este o expresie a luptei cu coruptia ci chipul hidos al hiper-coruptiei. Lucrul a fost posibil – ba chiar inevitabil – in logica si cu mijloacele de acum celebrului MCV (Mecanismul de cooperare si verificare in domeniul justitiei) gestionat de Comisia Europeana.

Citesc si ascult cu un amestec bizar de revolta si amuzament declaratiile de protest si marturiile de revolta ale romanilor fata de ultimul Raport MCV. Despre acest „mecanism” manipulabil spre folosul agendelor politice ale unor cercuri de interese straine operand in cardasie cu structuri oligarhice romanesti, am scris si am vorbit printre cei dintai. Inca din anii 2005-2006 am atras atentia asupra riscului ca punerea sub control transnational a justitiei romanesti sa serveasca la marginalizarea Romaniei in UE si la santajarea (daca nu chiar lichidarea) elitelor ei politice. Atat Guvernul cat si opozitia de atunci au privit avertismentele mele cu indiferenta ironica rezervata politicienilor frustrati care se auto distribuie in rol de Casandre teribiliste.

In 2007 si 2008, de acum ca membru cu drepturi depline al PE, am cerut insistent demisia purtatorului de cuvant al CE, Mark Grey, pentru comentariile nepotrivite si in afara competentelor UE, referitoare la justitia romana si in special la „c