Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vremea se răceşte în următoarele două zile, atât în ţară, cât şi în Bucureşti.
Luni, vremea se va răci faţă de intervalul anterior, în specioal în jumătatea sudică a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile nord-vestice şi centrale. Ziua vor fi ninsori slabe, în special în zona Carpaţilor Orientali, şi izolat predominant ploi în extremitatea de sud-est. Seara şi noaptea va ninge în Maramureş şi local în Crişana şi nord-vestul Transilvaniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade, iar cele minime între -8 şi 1 grad.
La Bucureşti, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7-8 grade, iar cea minimă de -4 şi -2 grade.
Marţi, temperatura aerului va marca o creştere faţă de intervalul precedent, astfel că vremea va redeveni caldă pentru aceasta dată. Crul va fi variabil, cu înnorări în nordul şi vestul ţării, unde mai ales seara şi noaptea vor fi precipitaţii slabe, sub formăî de ploaie. Vor fi condiţii de polei. Temperaturile maxime vor fi de 2-12 grade, iar cele minime de -4-6 grade.