Jucării, cărţi, dulciuri, dar şi hăinuţe, acestea au fost cadourile pri-mite, sâmbătă după-amiază, de copiii ocrotiţi în cadrul Modulului Familial „Speranţa” din Panciu. Donaţia aparţine Firicăi Cocioabă, originară din Panciu, în prezent stabilită în Italia. Evenimentul de la sfârşitul săptămânii trecute a beneficiat de sprijinul jurnalistei Cristina Liberis, cunoscută pentru implicarea sa în diferite campanii sociale, desfăşurate în parteneriat cu organizaţia „Salvaţi Copiii”.
Firica Cocioabă, cunoscută de prietenii din Peninsulă sub numele de Federica, a revenit pe meleagurile natale împreună cu fiica sa, Mariana, pentru a le face o bucurie copiilor care percep Modulul Familial ca pe adevăratul lor cămin. Întâlnirea cu ei a avut loc la Casa de Cultură, iar emoţiile au fost cu atât mai mari cu cât, aşa cum Firica Cocioabă a recunoscut, ea însăşi a fost un copil ocrotit social, crescând în fosta Casa de Fete din Panciu. „Am dorit foarte mult să mă întorc aici, unde am crescut, unde mi-am petrecut copilăria, care a fost mai puţin veselă. Am depăşit acei ani cu bine, am rămas cu lucruri frumoase, cu educaţia persoanelor care au pus suflet, ne-au strâns la piept atunci când am fost singuri, am plâns, am fost trişti când nu am simţit căldura familiei şi ne-au încurajat”, a declarat Firica Cocioabă.
Aceasta i-a îndemnat pe copii să aibă încredere în cei care, acum, se străduiesc să le ţină locul celor din familie, să înveţe bine pentru ca, pe viitor, să aibă o profesie. Firica Cocioabă i-a sfătuit, în special pe băieţi, să nu se lase influenţaţi de cei care îi pot împinge spre vicii, precum alcoolul sau fumatul. „Să nu fiţi trişti că sunteţi aici! Eu am învăţat foarte multe lucruri bune. Probabil dacă aş fi rămas în familie, nu aş fi avut această educaţie. Am realizat asta mai târziu, atunci când am devenit mamă. Toate lucrurile învăţate la Casa de Copii