În momentul legendarei vizite de dimineaţă, în salonul încă plin de suferinţa şi de neliniştile de peste noapte, se pot întâlni trei vârtejuri de gânduri.

„La 11 am şedinţă, să mă grăbesc, anestezistul mă cheamă la sală, înainte trebuie să dau un telefon şi pentru endoscopia lui Ionescu, pansamentul lui Popescu nu arată grozav, iar ne-au schimbat antibioticul la farmacie, au sunat de la Casă că nu ne-au validat două foi…”.

„Oare cu cine oi fi în tură azi, trebuie să spăl instrumentarul, iar nu mi-a dat şefa libere, a plecat şi Nuţi de la Medicală în Franţa, mă sună copilul, nu pot să-ţi răspund puiul mamii, sunt la vizită cu domnu' doctor, ce-o fi păţit...”.

„Domnu' doctor e încruntat azi, ce să-l mai supăr şi eu, o fi ajungând nevastă-mea azi cu mâncarea şi pijamalele, ce asistentă o fi azi la salon, când oi face endoscopia, o fi aşa de greu cum se vorbeşte, las' că nu-i aşa de grea ca operaţia, dacăm-o opera, când m-o opera, ce-o mai fi şi coplata asta...”.

Trei tornade de gânduri, pe coordonate diferite, care au un punct comun în care E NECESAR să se oprească pentru câteva minute: boala pacientului şi evoluţia ei. Prin această fereastră, comunicarea celor de faţă (medic, pacient, dar şi asistentă!) trebuie să funcţioneze la vârf. Medicul întreabă şi examinează, pacientul şi asistenta răspund (la întrebările adresate, nu la gândurile proprii!), medicul recomandă şi explică. Această schemă riguroasă nu se impune pentru suirea medicului pe soclul ştiinţei, ci pentru desprinderea eficientă zilnică a elementelor de evoluţie a bolii pacientului şi adecvarea tratamentului. Aplicată consecvent, ea poate sprijini bunul mers al lucrurilor într-un spaţiu medical în care au loc şi consultaţii, investigaţii, operaţii... şi şedinţe.

În finalul acestui ritual interuman, în măsura timpului disponibil zilnic, un moment de libertate acordat pacie