„Pe ei, macar, ii agreseaza presiunile imperiale si ale slugoilor celor care i-au dominat; asupra culturii noastre, insa, agresiunea vine din partea celor carora le-am cautat in coarne”...

Cam asta e concluzia cu care m-am intors de la o incarcata si plina de duh manifestare culturala mizileana, unde cei ce semnam in mai multe publicatii bucurestene, ne-am intalnit - si-am inflorit idei, si-am petrecut, si-am ras, si-am plans impreuna – cu confratii nostri care publica in frumoasa limba romana publicatii din Chisinau si Cernauti.

Am schimbat idei cu veselie, in virtutea convingerilor noastre ca omul vesel este si fecund si creator; si am deplans starea de agresiune asupra culturii noastre care produce o situatie paradoxala. Deoarece, cu toate ca este vorba de o cultura unica si unitara, agresiunea impotriva ei se manifesta din doua motive, vine din doua directii si are, implicit, doua categorii de dusmani.

Si, fiindca in ultima instanta a fost vorba de un festival de umor si poezie, ne-am dat drumul si ne-am spus naduful; unii mai liric, altii mai intepator, dar simtind cu totii intelectuala raspundere de a ne opune acestei agresiuni. Fiindca, printre confratii cu care am petrecut se aflau chiar si cei care, in zilele de 29-31 august 1989 deveneau eroii destelenirii soartei limbii noastre pentru o buna parte din romanime; cei care, au organizat marile proteste si manifestari impotriva deculturalizarii prin presiuni imperiale si au reinstaurat „limba vechilor cazanii”.

Pentru ca acum la aproape un sfert de veac, datorita fatarniciilor politice, inca sa se mai confrunte cu cei care dusmanesc asta, inca sa-si simta agresata cultura care, de fapt, inseamna insusi viitorul. Da, aceeasi cultura pe care o simtim agresata si noi dar, din pacate, ne avand nici macar mandria de a ne infrunta cu niste tendinte imperiale. Ci, doar cu cele mai meschine