Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orbul găinilor…

Publicat in Pandurul, luni 4 februarie 2013 ·

Prin conferinţa de presă de la sfârşitul săptămânii, preşedintele Băsescu a părut că vrea să pună capăt comentariilor de tot felul pe marginea raportului MCV. În linii generale, preşedintele a spus că-şi asumă raportul, că i se pare corect şi aceasta este poziţia oficială a României. Dacă lucrurile ar sta aşa, ar fi simplu, numai că premierul aceleaşi Românii a fost cel care a sărit ca ars după primele rânduri citite din Raport.

N-a găsit miniştrii din Guvern cercetaţi, n-a găsit parlamentarii incompatibili declaraţi de ANI, n-a găsit decât faptul că acest raport e făcut pe genunchi şi nu exprimă deloc realităţile din ţară. Mai mult, a sugerat că Raportul ar fi folosit ca sursă anumiţi europarlamentari din opoziţie, iar acoliţii premierului au indicat-o pe Monica Macovei. Deşi Liviu Dragnea este foarte aproape de premier, acesta nu-l vede nicicum decât ca pe Albă ca Zăpada cu mustaţă, al cărei rol la alegerile generale n-a fost decât acela de a da la piticii din partid să mănânce. Dincolo de glume sărate sau nesărate, premierul ştie că a numit în Guvern miniştri care n-ar fi trebuit să fie, iar acum încearcă să-l tragă şi pe Băsescu alături de el, spunând că el i-a propus, dar preşedintele i-a numit. Asta este adevărat, dar mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă preşedintele Băsescu ar fi făcut aşa cum a promis, adică cu o mână să semneze numirile şi cu cealaltă să le ceară demisiile. Ar fi sărit în sus ca ars şi ar fi ameninţat iar cu demiterea, aşa cum ne-am obişnuit deja.

Probabil că în acordul pe care l-au semnat cei doi s-a specificat undeva şi faptul că, pentru o bună colaborare a celor două funcţii din stat, ar fi bine ca preşedintele să nu se opună numirilor miniştrilor propuse de Ponta. Şi chiar dacă lucrurile ar sta aşa, Băsescu este şi el vinovat pentru că la momentul numirilor era de notorietate problema lui Fenechiu cu justiţia şi a lui Dra

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armistițiul de trei zile ordonat de Vladimir Putin a intrat în vigoare. „Încetarea focului pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a Marii Victorii a început”

Libertatea acum 42 minute
Ordinul unilateral al președintelui rus Vladimir Putin pentru un armistițiu de trei zile în Ucraina a intrat în vigoare joi, programat să coincidă cu comemorările Zilei Victoriei în Rusia. Kremlinul a prezentat această mișcare drept un „test” al dis

Zeci de studenţi au fost arestaţi, în SUA, la un protest pro-palestinian de la Universitatea Columbia

G4Media acum 21 minute
Poliţia a arestat zeci de studenţi ai Universităţii Columbia care au ocupat miercuri o parte din biblioteca principală a şcolii, în cadrul uneia dintre cele mai mari demonstraţii pro-palestiniene din campus, de la valul de proteste de anul trecut îm

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 10 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Crin Antonescu a transmis un nou mesaj după ce a pierdut alegerile. „Am dreptul să nu fiu luat în turmă pentru o nouă «salvare» a țării”

Adevarul acum 8 ore
Crin Antonescu, clasat pe locul al 3-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis un nou mesaj în care i-a atacat pe cei doi candidați calificați în finala din 18 mai, George Simion și Nicușor Dan.

PSG, în FINALA Ligii Campionilor. Parizienii au învins Arsenal, 2-1, și vor lupta pentru trofeu cu Inter

Gandul acum 11 minute
Paris Saint-Germain s-a calificat în finala Ligii Campionilor după ce a învins în retur pe Arsenal, 2-1. În tur, la Londra, PSG a învins cu 1-0. În meciul de pe Parc des Princes au marcat Fabian Ruiz (27), Achraf Hakimi (72), respectiv Bukayo Saka (

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 5 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 12 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 10 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 12 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/17°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°