Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilegalități la fosta SNLO: Prea mulți bani pentru Pandurii!

Publicat in Pandurul, luni 4 februarie 2013 ·

Un raport al Curții de Conturi Gorj, din anul 2011, arată că Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) a efectuat mai multe plăți găsite nelegale de inspectori, pentru deplasări în străinătate, dar și pentru acordarea unor sume colosale pentru Pandurii Târgu Jiu. Probleme au fost găsite și la Complexul Energetic Turceni.

Inspectorii Curții de Conturi au constatat în urma unui control la SNLO că societatea a plătit în mod ilegal sumă totală de 16.000 lei, reprezentând deplasări în străinătate, Polonia și Canada, ale unor salariaţi care nu au îndeplinit misiuni pentru activitatea societăţii. De asemenea, 63 de salariați au primit prime în sumă totală de 199.000 lei, în mod nelegal, pentru participarea la negocierea Contractului Colectiv de Muncă. Aceasta este suma plătită atunci când negocierile nu durau două luni, ca în situația de față. Ulterior a fost recuperată suma de 16 mii lei şi suma de 3 mii lei – beneficii nerealizate calculate, dar și 50 mii lei din primele acordate pentru negocierea CCM.

O problemă majoră a rămas însă finanțarea a două cluburi sportive din județ. Inspectorii au identificat efectuarea de “plăţi nelegale, în sumă de 8.800 mii lei, pentru finanţarea a 2 cluburi sportive care nu se aflau în administrarea societăţii şi fără a avea prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, fonduri în acest scop”.

Este vorba despre Clubul Sportiv Pandurii, la care SNLO și complexurile, iar acum CEO, sunt fondatori. Acum câteva luni, Gazeta Sporturilor, a publicat o adresă pe care Marin Condescu o trimisese directorului CEO de atunci, Constantin Bălășoiu, și în care erau solicitate mai multe sume de bani. În scrisoarea sa, Condescu invoca un Contract Colectiv de Muncă şi Protocolul nr 3088 din 2 decembrie 2011, în baza căruia s-a stabilit „finanţarea echipei de fotbal CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu” şi sumele care trebuie alocate

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum o ora
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

“EXCLUSIV DINAMO”, de la ora 17.00. Dinamo trebuie să cumpere un jucător pentru a-i face pe plac lui Gigi Becali!

Cancan acum 38 minute
“Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 17.00. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații despre negocierile secrete cu Gigi Becali. Dinamo e nevoită să cumpere urgent un jucător! Discutăm despre un salariu faraonic pe care îl pri

10 firme de ride-sharing au prejudiciat bugetul cu peste 51 milioane de lei prin neplata impozitelor şi contribuţiilor

G4Media acum 47 minute
Inspectorii antifraudă au identificat 10 societăţi care activează pe piaţa transportului alternativ de persoane şi care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei prin neplata impozitelor, contribuţiilor sociale şi

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum o ora
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum o ora
Sportiva din Târgoviște urma să joace, miercuri, în primul tur al turneului, cu jucătoarea australiană Caroline Dolehide, numărul 73 în clasamentul WTA. Sorana, însă, a anunțat chiar înainte de disputarea partidei că se retrage, din cauza unei accid

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/24°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

13°/24°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

10°/16°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°