Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi provocări în Sănătate: Controversata coplată şi plata la farmacii la 60 de zile

Publicat in Ziar Dambovita, luni 4 februarie 2013 ·

Termenele de plată către farmacii, în statele membre UE, nu depăşesc 90 de zile. România s-a angajat faţă de FMI să implementeze în 2013 o directivă europeană, care obligă statul să plătească facturile la medicamente în 60 de zile, faţă de 210 de zile cum se plăteau până acum. Începând cu luna martie a acestui an – 2013, autorităţile vor trebui să reducă termenele de plată la maximum 60 de zile, potrivit Directivei 7/2011 a Uniunii Europene privind combaterea plăţilor întârziate în tranzacţiile comerciale. Astfel, începând cu acea dată, perioada de plată a facturilor depuse în sistemul bugetului de stat şi în cel al asigurărilor sociale va fi redusă brusc. În momentul de faţă, statul îşi plăteşte facturile către furnizorii de produse şi servicii medicale cu o întârziere de 210 zile, iar reducerea termenelor la 60 de zile ar însemna fonduri suplimentare pe care autorităţile trebuie să le aloce. De exemplu, dacă statul plătea medicamentele compensate din luna martie 2013 în luna octombrie a aceluiaşi an, potrivit cerinţelor directivei, plata trebuie să se facă cel târziu în luna mai. Controversata copiată Introducerea coplăţii începând cu luna martie 2013 este un alt subiect în domeniul sănătăţii care i-a speriat atât pe pacienţi, cât şi pe viitorii pacienţi. Zilele trecute se vehicula că pacienţii vor fi obligaţi să plătească câte 10 lei pe zi de stat în spital. Însă Ministerul Sănătăţii a atras atenţia că suma ce va fi plătită nu va depăşi 10 lei şi va fi încasată de spitale numai la externarea pacientului, indiferent cât stă internat. Potrivit reprezentanţilor ministerului Sănătăţii, coplata are drept scop reducerea internărilor nejustificate. Un lucru bun, spun şi reprezentanţii CJAS Dâmboviţa. Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa, Georgeta Zaharia, săptămâna trecută a susţinut o conferinţă de presă şi, printre subiectele aduse de jurnaliş

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 51 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 26 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 36 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 20 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 47 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°