Trăim vremuri ciudate, în care „valorile“ îşi pierd tot mai mult din „substanţă“. Dacă faci sacrificiul să-ţi umpli timpul liber cu emisiunile televizate de pe plaiurile noastre şi urmăreşti mega – concursurile gen Vocea României ai putea crede că românul s-a născut nu numai poet, ci şi muzician. Mai exact, cântător de cover-uri. O sumedenie de puştoaice bine îmbrăcate şi cu atitudine studiată în laboratoarele de hituri sau indivizi care reuşesc să nu falseze prea flagrant apar te miri unde şi pozează în „star“-uri, iar lumea pare să se bucure la maxim cu imitatorii ăştia. Care au existat de când lumea, doar că pe vremuri îi vedeai pe la restaurante cântând Modern Talking sau Richi e Poveri. Şi nimeni nu avea curajul să îi socotească vedete.

Spiritul ăsta de turmă care a ridicat cântătorii de cover-uri la rangul de artişti e cât se poate de aiurea, fiindcă în mod normal conceptul de „la modă“ a fost nimicit de Internet. Se spune că nu mai există canoane iar dacă astea au dispărut, se presupune că tot aceeaşi soartă o are şi kitsch-ul. Carevasăzică, în era Facebook şi alte cele, casele de discuri au cam sucombat iar artiştii au la îndemână o sumedenie de opţiuni pentru a ajunge la un public targetat. Poţi deveni „star“ lejer, fără să ştii că pe a doua linie a portativului se pune cheia de mezzosopran. Poţi cânta cât se poate de prost, dar ideea e să vii cu ceva nou. Dacă arunci o privire pe programul de weekend al cluburilor, pe moment poţi să ai impresia că în Timişoara se întâmplă multe lucruri. Adevărul e puţin altfel, vorba celor de la Radio Erevan.

Oraşul nostru duce lipsă de muzicieni. Să avem pardon, cântătorii de cover-uri nu intră în categoria asta. „Afară“, într-un cartier gen Circumvalaţiunii găseşti zece trupe de rockabilly dornice de afirmare şi 15 solişti care îşi încearcă norocul în business, cu piese proprii. La noi, mai g