Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plăteşte cei ZECE MII de kilowaţi sau vei fi deconectată!

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 4 februarie 2013 ·

Cazul Georgetei Smărăndoiu, din Suraia, este de peste un an de zile în atenţia presei după ce contorul de curent electric a înregistrat un consum record de zece mii de kilowaţi, iar electricianul chemat să-l verifice a fost prins în flagrant de procurori pentru luare de mită.

Toată povestea a început în octombrie 2011, când a fost schimbat contorul. Electricianul Ion Talabă a fost cel care a efectuat această operaţiune. Tot el le-a adus la cunoştinţă membrilor familiei că aparatul indică o creştere a consumului de la 5.172 de kilowaţi, la 15.172 de kilowaţi, în numai două luni. Mihai Smărăndoiu, fiul femeii, afirmă că electricianul i-ar fi spus că problema s-ar putea rezolva cu mai puţini bani, respectiv 300 de euro. Contorul se blocase pe ultimul index. „Smărăndoiu Mihai s-a deplasat la sediul SC Electrica SA, unde a discutat cu un reprezentant al conducerii unităţii (…) după care s-a dus la poliţie“, după cum se arată în rechizitoriul întocmit pe numele electricianului. Anchetatorii au organizat un flagrant în cadrul căruia electricianul a fost prins în timp ce a primit bani de la Smărăndoiu, pentru a elimina cei 10 mii de kilowaţi în plus din indexul contorului demontat şi a încheia procesul verbal cu ultimul index citit.

Ion Talabă s-a ales cu un dosar penal de cercetare fiind acuzat de luare de mită. În cadrul cercetărilor a fost analizat contorul şi „la verificarea vizuală a mecanismului s-a constatat că acesta prezintă urme uşoare de umflături pe rola din zona cifrei miilor, care ar fi putut duce la o înregistrare eronată a energiei electrice (…) Totuşi, având în vedere că este aproape imposibil ca o persoană în vârstă să consume 10.000 de kilowaţi într-o perioadă scurtă de timp, înclinăm să credem că la mijloc a fost vorba de o defecţiune tehnică ce a dus la înregistrarea unui consum eronat de kw şi anume 15.172“, se arată în rechizitoriul d

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 3 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Alegeri prezidențiale 2025: 18.979 secții de votare vor fi deschise în România

Mediafax acum 2 ore
În țară, votarea la cele 18.979 de secții de votare începe duminică, la ora 7.00, și se încheie la ora 21.00, ora României. Potrivit AEP, există posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cetățenii care, la ora 21.00, se află în sediul secți

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 2 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 5 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 2 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Kathleen Kavalec va pleca din funcția de ambasador al SUA în România. „A ales să se pensioneze. Nu a fost retrasă, nu este rechemată”

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale din SUA, republicanul James Trainor, a anunțat că ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a ales să se pensioneze şi va pleca din funcție. „Nu a fost retrasă, nu este rechemată”, a ex

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 5 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Vremea

București
acum

18°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

11°/29°
lun.

13°/20°
mar.

10°/19°
mie.

10°/12°
Constanta
acum

dum.

9°/19°
lun.

13°/20°
mar.

13°/17°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

9°/27°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

8°/16°
Timisoara
acum

14°
dum.

9°/25°
lun.

12°/23°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°