Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a fost prezent sâmbătă la Adunarea Generală a Asociaţiei Crescătorilor de Albine, filiala Satu Mare, eveniment ce a avut loc în sala mare a Consiliului Judeţean. Şedinţa s-a bucurat de un public numeros şi de prezenţa preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de Albine Bucureşti, inginerul Ioan Fetea. Cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean i-a asigurat pe apicultorii sătmăreni de tot sprijinul său.
Cursuri pentru apicultori
Încă de la începutul cuvântului său, Adrian Ştef a declarat că apicultorii sătmăreni sunt o categorie foarte importantă pentru judeţ şi că trebuie pus umărul la dezvoltarea apiculturii sătmărene. “Am la îndemână cel puţin două instrumente cu care pot să vin în ajutorul dumneavoastră, şi anume Camera Agricolă a judeţului Satu Mare şi Grupurile de Acţiune Locală, cu care Consiliul Judeţean a semnat un contract de asociere. Prin intermediul Camerei Agricole mulţi apicultori au reuşit să obţină diplome de stupari calificaţi şi ori de câte ori va fi nevoie vom organiza astfel de cursuri. Ori de câte ori aveţi nevoie de sprijinul Camerei Agricole, nu ezitaţi să ne contactaţi”, a precizat Adrian Ştef.
De asemenea, preşedintele CJ a mai afirmat că GAL-urile sunt un instrument eficient de a sprijini agricultorii, dar şi apicultorii sau micii întreprinzători de la sate. “Importanţa deosebită pe care o dăm Grupurilor de Acţiune Locală s-a concretizat în acordul de asociere pe care l-am semnat în luna august a anului trecut şi prin împrumutul pe care l-am acordat pentru buna desfăşurare a activităţii dumneavoastră. Ştiu că momentan suma este insuficientă, dar oricum vorbim despre 7,5 milioane de euro, pe care îi vom atrage în judeţul nostru, câte 2,5 milioane de euro pentru fiecare grup de acţiune locală şi, dacă aţi observat, acoperă aproape tot judeţul, pentru