Opoziţia egipteană cere judecarea președintelui Mohamed Morsi şi îndepărtarea regimului islamist de la putere, pe care îl consideră vinovat de moartea a aproximativ 60 de manifestanți în ultimele două săptămâni. Oamenii au fost uciși în urma ciocnirilor dintre forțele de ordine și demonstranții care cer plecarea de la putere a șefului statului. Opoziția a lansat totodată un nou apel la organizarea de noi manifestaţii împotriva regimului islamist.
Opoziţia egipteană a anunţat sâmbătă că se asociază apelurilor privind îndepărtarea regimului de la putere şi a cerut ca preşedintele islamist Mohamed Morsi să fie judecat pentru "crime" comise în cursul manifestaţiilor reprimate de către poliţie, relatează AFP.
Frontul Salvării Naţionale (FSN) a anunţat, într-un comunicat, că "se raliază întru totul apelurilor poporului egiptean şi forţelor sale vizând o îndepărtare a regimului tiranic şi (sfârşitul) hegemoniei (mişcării islamiste) Fraţii Musulmani", din care provine Morsi.
Frontul, principala coaliţie a opoziţiei, s-a reunit după o noapte de violenţe la Cairo, unde confruntări între poliţişti şi manifestanţi, în faţa palatului prezidenţial, s-au soldat cu un mort şi zeci de răniţi.
FSN îndeamnă, de asemenea, la organizarea unor noi manifestaţii pentru "apărarea demnităţii" egiptenilor, fără să precizeze o dată în acest sens.
Coaliţia a reclamat totodată o anchetă "independentă pentru crime" comise de către forţele de ordine, "cu scopul de a-i da în judecată pe toţi cei care sunt vinovaţi de (comiterea) acestora, începând cu preşedintele Republicii şi ministrul de Interne" Mohamed Ibrahim.
Violenţele de vineri s-au produs în pofida unui angajament al puterii şi opozanţilor de a preveni astfel de evenimente şi a favoriza un dialog, un angajament asumat printr-un document semnat sub egida Al-Azhar, o prestigioasă instituţie a islamulu