Oamenii sunt creați egali. Dar unii sunt creați mai egali decât alții. A zis-o George Orwell în Ferma Animalelor. Propoziția, însă, nu-i aparține

Prima oară, a publicat-o un scriitor obscur sub pseudonimul R. Andom (n.a. - în traducere „Aiurea”), Walter Barrett, într-un roman uitat, „Arta Veseliei”. Era 1913, acum fix 100 de ani. Unele idei, cum se dovedește, ajung să reziste veacuri. Între diverse structuri sociale, celule de competență, punem semne de inegalitate.

Undeva, în mocirla societății colcăim majoritatea, dar unii, remarcabil, se detașează din pluton. Unele meserii capătă caracter providențial. Medicul, educatorul, polițistul, preotul/sacerdotul, groparul/călăul - unde e aplicabil, sunt nominalizați, cumva, ca indispensabili.

Comunismul, prin aversiunea față de inegalități sociale a inventat însă și o altă meserie de vocație. Meseria de șef. Și i-a dat o origine „sănătoasă”.

Șefii comuniști – dictatori vopsiți

Adevărul brutal e că funcționăm într-o organizare piramidală a muncii. Sunt oameni care mătură străzi, care sapă grădinile, care plimbă taxiuri și mai sunt unii, sensibil mai puțini, care le spun acelora ce să facă și cum e „bine” să facă lucrurile respective.

E nevoie de șefi? Indubitabil! Cu câți mai mulți șefi, cu atât mai puțin haos... „Orice experiment de tip ashram a demonstrat că oamenii care persistă într-o relație egalitariană, 100% bazată pe reciprocitate și compasiune și empatie vor sfârși în carnagiu sau paranoia pentru că da, exact, unii oameni sunt mai egali decât alții. Psihologic șeful, așa cum pe vremea mayașilor era sacrificat pentru venirea ploii, ocupă o poziție deloc de invidiat în raport cu subalternii lui. Hidra cu mii de capete comunistă a făcut însă omului de jos, anonimului, o propunere cu adevărat faustiană. Vei rămâne anonim, dar ești anonimul nostru. Și-o să te punem Șef!”, spune doctorul Gab