Anul şcolar 2013-2014 va aduce noutăţi pentru cadrele didactice care ocupă posturi de conducere în unităţile de învăţământ. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, începând cu noul an şcolar, directorii de şcoli vor susţine examene pentru a rămâne în funcţiile pe care le ocupă.
La nivelul judeţului Gorj, în acest moment, un singur director de şcoală, cel din localitatea Bâlteni, a susţinut examen pentru funcţia pe care o ocupă, ceilalţi 185 de directori din judeţ ocupă posturile prin detaşare.
Potrivit inspectorului general din cadrul ISJ Gorj, Ion Işfan, în acest moment se lucrează la procedura de organizare a concursurilor. ,,Se vor scoate la concurs posturile de conducere de la inspectoratele şcolare judeţene, apoi se trece mai departe, se scot la concurs posturile de inspectori şcolari, apoi cele de directori”, a spus Ion Işfan, inspector general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.
Anul şcolar 2013-2014 va aduce noutăţi pentru cadrele didactice care ocupă posturi de conducere în unităţile de învăţământ. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, începând cu noul an şcolar, directorii de şcoli vor susţine examene pentru a rămâne în funcţiile pe care le ocupă.
La nivelul judeţului Gorj, în acest moment, un singur director de şcoală, cel din localitatea Bâlteni, a susţinut examen pentru funcţia pe care o ocupă, ceilalţi 185 de directori din judeţ ocupă posturile prin detaşare.
Potrivit inspectorului general din cadrul ISJ Gorj, Ion Işfan, în acest moment se lucrează la procedura de organizare a concursurilor. ,,Se vor scoate la concurs posturile de conducere de la inspectoratele şcolare judeţene, apoi se trece mai departe, se scot la concurs posturile de inspectori şcolari, apoi cele de directori”, a spus Ion Işfan, inspector general în cadrul Inspectoratului Şcolar Jude