Un islamist german ameninţă să o asasineze pe Angela Merkel. Într-o înregistrare video postată pe internet, islamistul susţine că Berlinul va fi ţinta unui atac terorist în vară, a relatat sâmbătă canalul de televiziune NDTV, cu referire la publicaţia Die Welt.
Într-o înregistrate video de trei minute, individul care se prezintă sub numele Abu Azzam şi care, se presupune, că ar fi un salafit radical, plecat anul trecut în Egipt, avertizează că Europa ar trebui să se pregătească de schimbări. „În urmă a rămas Primăvara arabă, dar aşteptăm cu nerăbdare vara europeană”, susţine acesta, adăugând că salafiţii doresc moartea nu numai a Angelei Merkel, ci şi a preşedintelui american Barack Obama. El mai ameninţă că clădirea Reichstag-ului (parlamentul german) va fi ţinta unui atac similar celui împotriva World Trade Center din New York în 2001, scrie capital.ro.
Un purtător de cuvânt al Serviciului de informaţii din Germania, Oficiul pentru Protecţia Constituţiei a declarat că autorităţile sunt la curent cu această înregistrare video şi se se ocupă în prezent de evaluarea cazului dat.
Autorităţile germane şi-au intensificat supravegherea asupra grupurilor salafiste care îmbrăţişează o versiune radicală a islamului. Germania găzduieşte aproximativ 4.000 de salafişti, o proporţie mică din populaţia musulmană totală de aproximativ patru milioane de persoane.