Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câte boli tratează acupunctura?

Publicat in Libertatea, duminică 3 februarie 2013 ·

Se pare că procedura cu ace este recomandată într-o mulţime de afecţiuni, de la reumatism până la hipertensiune, hepatită şi chiar frigiditate! Se pare că procedura cu ace este recomandată într-o mulţime de afecţiuni, de la reumatism până la hipertensiune, hepatită şi chiar frigiditate!

Cu o istorie de peste 5.000 de ani, acupunctura este o terapie naturală foarte bine văzută şi azi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandând-o în peste 100 de afecţiuni. Terapia cu ace are însă şi câteva contraindicaţii. Dr. George Gearavela, vicepreşedintele Societăţii Române de Acupunctură, ne spune care sunt punctele forte şi care sunt limitele acestei metode terapeutice străvechi.

Potrivit medicinei tradiţionale chineze, corpul uman e străbătut de energia vitală Qi, care circulă prin 12 meridiane energetice principale, câte unul pentru fiecare organ (plămâni, inimă, rinichi, splinăpancreas, ficat) şi fiecare dintre viscere (intestin subţire, intestin gros, vezicula urinară, vezica biliară) şi două responsabile pentru anumite funcţii ale organismului (cum sunt circulaţia sângelui, termoreglarea etc.).

Când ne îmbolnăvim înseamnă că energia Qi s-a blocat undeva, pe traseu, iar organele de pe meridianul respectiv, nemaiprimind suficientă energie, sunt afectate. Pe traiectul meridianelor există însă 365 de puncte prin care poate fi deblocată energia. Şi aici intervin acele de acupunctură.

La prima discuţie, specialistul află de la tine şi din setul complet de analize pe care îl prezinţi ce probleme de sănătate ai. Apoi îţi stabileşte diagnosticul energetic şi face schema terapeutică, adică îţi spune ce puncte trebuie atinse pentru a reechilibra energia din organism. Punctele sunt înţepate cu ace de unică folosinţă, sterile, extrem de fine, din oţel inoxidabil şi argint, cu vârf sferic (pentru a nu leza ţesuturile). Acele sunt înfipte uşor în piele şi lăsate acol

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 45 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 27 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°