Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derby de România: „lunetiştii" de la „U" Mobitelco au nimicit campioana

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 3 februarie 2013 ·

Clasicul României la baschet masculin, confruntarea dintre CSU Ploieşti şi „U" Mobitelco, a oferit o nouă partidă încrâncenată, câştigată de data aceasta de „studenţi", graţie unor procentaje extraordinare de la aruncările de trei puncte, dar şi inspiraţie antrenorului Niksa Bavcevic.

„U" s-a impus în partida disputată la Brazi, scor 97-88 şi păstrează şanse mari la ocuparea poziţiei secunde la finalul sezonului regulat.

Clujenii au condus ostilităţile aproape în permanenţă, iar după primul sfert scorul era 22-20 pentru oaspeţi. Ploieştenii au reuşit să preia avantajul doar pentru câteva secunde, în actul al doilea, însă a urmat o nouă avalanşă de puncte a oamenilor lui Bavcevic, care au încheiat prima repriză cu nouă puncte avans, 49-38. Emoţiile pentru „U" au apărut chiar în debutul sfertului trei, când Cătălin Baciu a ieşit de pe parchet cu cinci greşeli personale, iar alţi trei oameni de bază erau şi ei la un pas de descalificare. Bavcevic a riscat cu tânărul Mario Lazăr (18 ani) pe parchet, dar şi cu doi oameni mici - Wright şi Strowbridge - care au mers pe o apărare agresivă, purtând şi contra-atacuri nimicitoare. Aşa s-a făcut ca dintr-o echipă care părea să scape victoria din mâini, „U" Mobitelco a ajuns la un avans de 18 puncte. S-a terminat până la urmă 97-88, iar clujenii au răzbunat înfrângerea nemeritată din tur, când actuala campioană s-a impus după „over-time".

Derek Wright jr. a strălucit din nou, americanul terminând partida cu 28 de puncte, 13 pase decisive şi cinci recuperări! Nikolov (20 de puncte), Ross (15) şi Silvăşan (13) au fost şi ei determinanţi în victoria de la Brazi. Echipa clujeană a avut un procentaj de 53 la sută la aruncările din spatele liniei de trei puncte, Wright şi Silvăşan fiind aproape impecabili la acest capitol. „U" va juca în etapa viitoare un nou derby, de data aceasta pe teren propriu, contra ce

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 45 minute
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum o ora
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

UPDATE - Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit / Recomendările drumarilor - VIDEO

News.ro acum 41 minute
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. UPDATE: Şi echipele de deszăpezire ale DRDP Cluj acţion

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 2 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

Patru tineri străini au rămas blocați pe Jepii Mici. Au intervenit jandarmii montani

Ziua Constanta acum 26 minute
Astăzi, 10 ianuarie 2025, patru tineri străini, cu vârste între 16 și 18 ani, blocați pe Jepii Mici au fost salvați de jandarmii montani. Astăzi, 10 ianuarie 2025, Inspectorul de Jandarmi Județean Prahova, a fost sesizat prin apel la 112, despre

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 4 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

Premierul unei țări UE, cuvinte grele la adresa lui Zelenski: „Uneori sunt sătul de el. Merge prin Europa și cere pomană”

HotNews acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico l-a comparat vineri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu un cerşetor care „merge prin Europa şi cere pomană”, afirmând că s-a săturat de el, mai ales că Slovacia este afectată de decizia Ucrainei de a opri tra

Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”

Cancan acum o ora
Irinel Columbeanu a reacționat după ce CANCAN.RO a dezvăluit, în exclusivitate, că Monica Gabor a devenit mamă pentru a doua oară. Aceasta i-a dăruit lui Mr. Pink un băiețel în urmă cu aproximativ jumătate de an, însă cei doi au ales să țină informa

Cadavrul unei femei a fost găsit la marginea unei păduri. Polițiștii au deschis dosar pentru ucidere din culpă

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă după ce vineri, la marginea unei păduri din Bragadiru, a fost găsit cadavrul unei femei, în stare avansată de putrefacţie. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, poliţiş

Vremea

București
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

0°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

8°/13°
sâm.

4°/9°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

0°/11°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°