Un filmuleţ cu un tânăr care sună la interfonul unor blocuri din Bucureşti ajunge viral în România. Materialul video propus de patru jurnalişti independeţi şi postat recent pe contul lor de YouTube a adunat, într-o săptămână, aproximativ 64.000 de vizualizări.
Ce face ca acest video să fie atât de popular? Considerat de unii amuzant, de alţii şocant, experimentul pleacă de la o idee inedită: un pseudo-sinucigaş cere ajutor în problema sa unor locatari de blocuri. El cere permisiunea de a intra în bloc de unde, ulterior, să se arunce, finalizând astfel tentativa de suicid. Propunerea îndrăzneaţă stârneşte reacţii variate: unii oameni hotărăsc să deschidă uşa, alţii îl sfătuiesc cu privirea la alegerea altor blocuri mai înalte care să-i asigure “succesul”, alţii consideră că e vorba despre o glumă proastă. Câţiva, puţini, îi transmit tânărului hotărât să-şi pună capăt existenţei că viaţa merită trăită.
Proiectul jurnaliştilor ar putea fi privit ca un exerciţiu de imaginaţie care dovedeşte utilitatea practică. El răspunde unei întrebări generale cu multiple particularităţi: cum reacţionează societatea în faţa unei persoane care doreşte să comită un act suicidar? Cu milă? Cu aparentă indiferenţă? Cu blamare? Îi recomandă ajutorul specializat? Reacţiile la materialul propus în acest articol se îndreaptă, mai degrabă, către zona cinismului social. Ele oglindesc o atitudine de evitare a unei probleme legate de o durere psihică intolerabilă. Atitudine care se explică prin faptul că, dintotdeauna, tema sinuciderii a fost greu de acceptat ca fenomen social real. Fenomen ocolit adesea de opinia publică şi lăsat în seama spitalelor şi clinicilor de psihiatrie.
Suicidul, sub numeroasele sale faţete (comportament autodistructiv, gând suicidar, tentativă de suicid, suicid reuşit etc.), deşi constituie un subiect exploatat de presă şi uneori folosit de ace
