Valoarea tranzacţiilor a crescut cu 106%, la 788 milioane de dolari Cei mai mulţi jucători au fost investitorii strategici Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România s-a dublat în 2012, în comparaţie cu anul 2011, crescând cu 106%, până la o valoare estimată de 788 milioane de euro, conform studiului M&A Barometer realizat de Ernst & Young România. Deşi numărul tranzacţiilor efectuate a scăzut uşor în 2012 faţă de anul 2011 (114 tranzacţii efectuate în 2012, faţă de 120 în 2011), creşterea a fost asigurată de dublarea mediei tranzacţiilor ale căror valori au fost făcute publice. „În ciuda situaţiei macroeconomice şi incertitudinilor politice din anul 2012, putem spune că piaţa de fuziuni şi achiziţii a avut un an bun, rezultat bazat pe cele câteva tranzacţii reprezentative în sectoare ca agri-business, e-commerce, energii regenerabile şi real estate”, a declarat, într-un comunicat remis redacţiei, Florin Vasilică, Partener şi Director al departamentului de Asistenţă în tranzacţii în cadrul Ernst & Young România. Investiţiile au provenit în această perioadă din SUA (8 tranzacţii), Franţa (5 tranzacţii), Cipru şi Marea Britanie (fiecare câte 4 tranzacţii), Germania şi Canada (câte 3). Germania, principalul investitor în mod tradiţional, a fost înlocuită de SUA. De cealaltă parte, nu s-a înregistrat nicio investiţie românească în afara graniţelor (outbound), indicând faptul că jucătorii locali sunt mai concentraţi pe consolidarea afacerilor în ţară. Cele mai atractive sectoare, în funcţie de valorile anunţate ale tranzacţiilor, au fost real-estate-ul, retail-ul, producţia, industria alimentară şi energia şi mineritul. Companiile mari au ieşit la cumpărat Anul 2012 a marcat şi o creştere a numărului de tranzacţii cu companii puternice, dar a continuat şi tendinţa conturată în 2010 şi 2011, când companiile aflate în insolvenţă sau în situaţii dificile dominau tr