Consilierii municipali ai Craiovei au votat joi ca spaţiul în care a funcţionat cabinetul parlamentar al lui Constantin Dascălu să poată fi închiriat din acest an de către deputatul Nicolae Vasilescu.
Consilierii municipali ai Craiovei au votat joi, 31 ianuarie, în şedinţa ordinară a Consiliului Local, cu 17 voturi pentru, două împotrivă şi două abţineri, ca spaţiul în care a funcţionat cabinetul parlamentar al lui Constantin Dascălu (PDL) să poată fi închiriat din acest an de către deputatul Nicolae Vasilescu (USL). Consilierii PDL au luptat „pân’ la moarte” pentru colegul lor întru doctrină, însă au pierdut la puncte. Singurul lucru pe care l-au obţinut consilierii locali PDL a fost faptul că au reuşit să o enerveze pe Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei. Dan Cherciu celebrul pedelist căruia îi place să vorbească în şedinţele CL, că doar acolo merge microfonul mai tare, a făcut o zarvă de nedescris prin supoziţiile şi contrările sale cu primarul.
„Doamna primar, nu trebuie să comparaţie situaţiile, a dumneavoastră cu a domnului Dascălu. Dumneavoastră aţi fost senator de Filiaşi, trebvuie să aveţi cabinet la Filiaşi. Nu ştiu cine v-a dat cabinet în Craiova şi dacă aveaţi voie. Însă domnul Dascălu a depus o cerere şi nu a fost luată în calcul. Nu este corect!”, a spus Dan Cherciu.
Replica Olguţei Vasilescu a pus la punct tranşant anumite chestiuni de care unii consilieri nu aveau habar. Aceasta a spus exact care este situaţia juridică a spaţiului cu pricina şi de ce îi permite legea să propună un alt destinatar pentru cabinet, în loc să o lungească la nesfârşit Constantin Dascălu.
„Domnule consilier văd că trebuie să vă explic clar, că poate aşa înţelegeţi. Mandatul unui parlamentar este de 4 ani. Mandatul domnului Dascălu a fost din 2008 până în 2012. Dânsul nu are contract de faraon, că dacă avea, altfel stătea problema. Bun! Contractul care se