Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anda Adam s-a trezit cu un inel pe deget în timpul unui concert

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 februarie 2013 ·

Cântăreața a primit o cerere în căsătorie inedită și șocantă în același timp. Vezi care sunt calitățile pe care trebuie să le aibă un bărbat pentru a o cuceri.

„La un concert, am întins mâna de pe scenă spre fani și în acel moment unul dintre ei m-a apucat de mână și mi-a pus un inel pe deget. L-am lăsat pe mână restul concertului, dar la sfârșit l-am returnat și el mi-a zis: 'Chiar nu glumesc. Vrei să te căsătorești cu mine? Eu aș vrea să fiu tatăl copiilor tăi!'. Era pus pe fapte mari și mi s-a părut o declarație destul de inedită și de șocantă în același timp. A fost funny”, a declarat Anda Adam în cadrul campaniei Kiss4Love de la Kiss FM, care-i premiază pe Kissomani cu excursii la Paris sau Veneția.

Artista a mai mărturisit că fructul cu care asociază iubirea este mărul. „Având în vedere că mă cheamă Adam, nu pot să asociez dragostea decât cu un măr roșu. Fructul interzis – despre asta este vorba în dragoste. Asta e definiția dragostei: ce nu poți să ai îți dorești și mai mult”.

Anda Adam a vorbit pe larg și despre calitățile pe care trebuie să le aibă un bărbat pentru a o cuceri. „Să fie deștept în primul rând, altfel n-are nicio șansă să mă cucerească. Să fie o persoană pozitivă, veselă, care să mă facă să râd, să aibă simțul umorului. Iar în al treilea rând să fie cineva care să înțeleagă modul meu de viață, pentru că altfel n-are cum să meargă o relație. Trebuie să fie cineva care vede lucrurile așa cum le văd și eu și înțelege faptul că sunt artist și că artiștii au un mod de viață mai haotic și mă acceptă așa cum sunt”. Pentru a avea succes la inima artistei, declarația de dragoste trebuie să se facă într-un cadru romantic. „Îmi plac foarte mult lumânările. Cred că o seară romantică perfectă pentru mine ar fi într-un loc în care să fie multe lumânări și cineva într-un colț care să cânte la pian”, a mai declarat Anda Adam.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°