Prefectul Cătălin Kanty Popescu a cerut să fie informat atunci când apar probleme în ceea ce priveşte achiziţionarea medicamentelor citostatice. În cadrul unei întruniri care a avut loc ieri la Prefectură, la care au participat manageri de spitale, medici, şefii Casei de Asigurări de Sănătate şi ai Direcţiei de Sănătate Publică, s-a discutat despre asigurarea medicamentelor citostatice. Prefectul a solicitat să fie întocmit un necesar de medicamente oncologice pentru întreg anul, care urmează să fie trimis la compania Unifarm. De asemenea, s-a stabilit ca în momentul în care vor exista probleme cu aprovizionarea, Prefectura să fie informată, pentru a solicita sprijin de urgenţă.
În prezent, în Vrancea nu sunt probleme cu tratamentele oncologice, dar de mai bine de un an de zile lipseşte un medicament, Fluorouracil. Programul Naţional de Oncologie este derulat în judeţul nostru de Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani, fiind incluşi peste 500 de pacienţi.
Spitalele nu au probleme financiare
Tot în cadrul întâlnirii de ieri, s-a discutat despre situaţia economico-financiară a spitalelor din judeţ. Mihai Copaci, preşedintele CAS, spune că în acest moment finanţarea spitalelor este asigurată până la 1 martie, când va fi semnat noul Contract Cadru. „În prezent nu sunt probleme la spitale. Au fonduri suficiente până când va începe noua perioadă de contractare. Pentru ianuarie şi februarie, spitalele au primit următoarele sume: Spitalul Dumbrăveni- 1,1 milioane, Spitalul Vidra- 436 mii lei, Spitalul Panciu- 700 mii lei, Spitalul Adjud- 1, 5 milioane lei, iar Spitalul Focşani- 9, 8 mi-lioane lei”, susţine Mihai Copaci.
Prefectul Popescu le-a cerut managerilor de spitale ca până joi să redacteze un memoriu, în care să vină cu o serie de amendamente la noul proiect de Contract Cadru, memoriu care va fi înaintat Ministerului Sănătăţii ş