Recunosc că programul de guvernare, secţiunea pe agricultură, nu mi-a produs o satisfacţie de nestăpânit. La noi, nici măcar în parlament, votul nu s-a dat pe realizări şi cu atât mai puţin pe programe guvernamentale. Dreptatea este a celor cu cel mai mare număr de voturi. Motivaţia n-a contat niciodată. Lucrurile erau total amestecate (în program) şi era curios de aflat direcţia primelor măsuri concrete. Impozitarea agricultorilor poate marca momentul de la care agricultura poate avea pretenţia că a intrat în relaţie corectă cu societatea şi statul, relaţie care incumbă drepturi şi obligaţii. Măsura luată cu hei rup (probabil de o altă structură decât MADR), fără o pregătire prealabilă, a creat un disconfort serios în lumea rurală. Adevărul este că în cazul în care există un program de reforme acum este momentul implementării lor.Tactul cu care vor fi pregătite va determina şi costurile în plan politic. Atestarea producătorilor (cardul producătorului agricol) este o primă jumătate de pas către fiscalizarea oricui doreşte să introducă marfă pe piaţă. Această măsură evident că va fi primită cu reticenţă fără o campanie de motivare. În calitate de consumator aş dori să cunosc calitatea şi tot ce ţine de provenienţa alimentelor pe care le consum. Şi în caz de ..ce-i mai rău, trebuie să existe posibilitatea de indentificare şi tragere la răspundere a celui care una scrie pe cutie şi altceva pune înăuntru. Mari rezerve am şi faţă de tarabagiii, aşa zişii producători, evazionişti aciuiaţi prin curţile unor instituţii publice sau prin pieţe improvizate (parcuri, locuri virane, etc). Nu tu apă, nu tu un grup sanitar, nu tu un organ sanitar care să verifice produsele respective. Evident, nici de la Fisc nu este nimeni. Doar noi, naivii, care plătim preţuri exagerat de mari pentru produse (uneori) de calitate indoielnică. România, în calitate de membru cu drepturi a UE, e