Creşterea numărului de paturi la secţia Cronici a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina nu a fost avizată de Ministerul Sănătăţii, astfel că unitatea sanitară va putea înfiinţa doar un cabinet în ambulatoriu, cu această specialitate.
Ministerul Sănătăţii nu a fost în total acord cu propunerile transmise de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, din organigrama stabilită iniţial fiind eliminate cele opt paturi de geriatrie, care ar fi trebuit incluse în structura secţiei de Cronici. Motivaţia a fost aceea că secţia este exterioară spitalului, iar acest compartiment (Geriatrie) ar trebui să funcţioneze în corpul principal, cu acces rapid la serviciul de Terapie Intensivă sau secţiile chirurgicale. De la 1 februarie poate funcţiona însă, în structura Ambulatoriului de Specialitate (Policlinica) al spitalului, un cabinet de geriatrie.
SJU Slatina are, conform noii organigrame, 75 de paturi la secţia externă de pneumoftiziologie din Scorniceşti, cele cinci noi paturi de hematologie şi cele cinci, şi ele pentru prima dată în structura spitalului slătinean, paturi de chirurgie buco-maxilo-facială. Noua structură a venit avizată de Ministerul Sănătăţii în ultima zi a lunii ianuarie, astfel că de la 1 februarie foştii angajaţi ai spitalului din Scorniceşti au devenit angajaţii SJU, cu excepţia personalului TESA. Cei 12 salariaţi TESA au primit, în aceeaşi zi, deciziile de încetare a raporturilor de muncă.
Medici mai mulţi la UPU
O veste bună pentru pacienţii care ajung în unitatea sanitară slătineană este însă că la Unitatea de Primiri Urgenţe a crescut numărul de medici.
„Acum avem câte doi medici la Urgenţe Minore şi Urgenţe Majore, pentru că până acum exista un singur medic. Un aspect şi mai important este că sunt medici specialişti, astfel că ne putem permite să renunţăm la garda cu medici de medicină generală sau de la Ambula