Un tânăr depistat la volanul unui autoturism pe raza municipiului Suceava, care nu avea permis de conducere, a încercat să-i păcălească pe poliţişti, dând datele de identitate ale unei alte persoane.
S-a întâmplat sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, pe strada Calea Obcinilor, când un echipaj al Poliţiei Rutiere a tras pe dreapta un autoturism BMW. Tânărul de la volan le-a spus poliţiştilor că se numeşte Trandafir S., din oraşul Salcea.
Bănuind că ceva nu e în regulă, poliţiştii au comparat fizionomia conducătorului auto cu fotografia lui Trandafir S. din baza de date, constatând că acestea nu corespund.
În cele din urmă, tânărul de la volanul BMW a recunoscut că a minţit pentru că nu are permis de conducere şi că el se numeşte Alexandru Covaci, are 18 ani şi este din oraşul Gura Humorului.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi fals privind identitatea”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Un tânăr depistat la volanul unui autoturism pe raza municipiului Suceava, care nu avea permis de conducere, a încercat să-i păcălească pe poliţişti, dând datele de identitate ale unei alte persoane.
S-a întâmplat sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15.00, pe strada Calea Obcinilor, când un echipaj al Poliţiei Rutiere a tras pe dreapta un autoturism BMW. Tânărul de la volan le-a spus poliţiştilor că se numeşte Trandafir S., din oraşul Salcea.
Bănuind că ceva nu e în regulă, poliţiştii au comparat fizionomia conducătorului auto cu fotografia lui Trandafir S. din baza de date, constatând că acestea nu corespund.
În cele din urmă, tânărul de la volanul BMW a recunoscut că a minţit pentru că nu are permis de conducere şi că el se numeşte Alexandru Covaci, are 18 ani ş