La sfârşitul grupei mici, năzdrăvanul m-a anunţat că s-a căsătorit cu E. În grupa mijlocie i-au mai plăcut şi alte colege. În grupa mare, şi-a dat seama că, de fapt, o iubeşte foarte mult pe E. deşi ea era singura care nu îl lăsa să o pupe niciodată. Clasic, nu?

Şi se chinuia săracul băiat să conceapă un plan pentru a reuşi. A cerut chiar şi ajutorul unui coleg, care părea că se pricepe mai bine la fete. În cele din urmă, a proiectat un robot care să îl ajute în scopul propus. „Cum te va ajuta robotul?”, am întrebat eu, cu mintea mea curioasă de adult nepriceput. „El are braţe lungi şi puternice şi o poate ţine de mâini pe E. Să nu mă mai împingă când vreau să o pup”. Am susţinut eu că nu ar trebui să o forţeze dacă nu vrea, că nu va mai avea nicio importanţă dacă o face cu forţa, că dacă o să o pupe cu forţa, sigur nu îl va mai iubi apoi etc... Ne-am înţeles, până la urmă, să lase fata în pace. După câteva săptămâni, vine fericit de la grădi şi-mi spune pe nerăsuflate că a reuşit să o pupe pe E. „Mă bucur că ai reuşit. Sper că nu ai pupat-o fără să îţi dea voie”, zic eu, bănuitoare. „Nuuu, nu cu forţa. M-a lăsat ea, că dormea” Şi m-am blocat. Nu mă gândisem la varianta asta. Dar se gândise o colega de-a lui, o fetiţă de 5 ani adică. „A găsit N. o soluţie genială, mami. Aştept să adoarmă E. şi apoi o pup. Şi mă lasă”. Tot la capitolul pupat sunt probleme acum, dar în sens invers. O altă colegă, M., vrea să îl pupe cam des şi el pretinde că nu prea ar vrea. Am fost de multe ori de faţă şi nu mi s-a părut deloc că îl deranjează, dar mă rog... Îi spun că M-ei îi place de el şi că este o fetiţă tare drăguţă, mai ales pentru că, la plecare, are grijă, de exemplu, ca el să nu îşi uite diverse lucruri prin clasă. „E. mă iubeşte. Şi M. mă iubeşte. Ce tare! Ştii ce înseamnă asta, mami, nu?” „Ce înseamnă?”, întreb eu, neîncrezătoare că aş putea ghici vreod