Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase criminali umblă în libertate prin judeţ

Publicat in Gazeta Noua, luni 4 februarie 2013 ·

În şase dosare pentru infracţiuni de omor procurorii olteni n-au reuşit să găsească autorii, în ciuda faptului că unele dintre ele au fost deschise chiar în urmă cu peste zece ani. Conducerea Parchetului Olt asigură însă că aceste dosare „nu sunt acoperite de praf undeva şi uitate”.

În şase cazuri de crime care s-au petrecut pe raza judeţului Olt autorii au rămas încă necunoscuţi. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalului Olt au declarat că numărul AN-urilor a scăzut cu unul, faţă de situaţia din urmă cu doi-trei ani. De asemenea, ei asigură că investigaţiile continuă pentru depistarea autorilor omorurilor.

„La Urmărire Penală proprie avem şase dosare cu AN şi toate sunt pe infracţiuni de omor. Numărul este la fel ca şi în 2011, dar în 2010 am avut mai multe, şapte. Am reuşit să mai scoatem. Aceste AN-uri sunt trecute în evidenţa pasivă, sunt delegaţi ofiţeri de poliţie care continuă cercetările în ele şi noi sperăm să reuşim să găsim aceşti autori. Dosarele nu sunt acoperite de praf undeva şi uitate”, a declarat Otilia Chiriţă, prim-procurorul Parchetului Olt.

Şefa Parchetului a dezvăluit că cel mai vechi dosar cu AN datează încă din anul 2002, iar cel mai nou a fost deschis în urmă cu trei ani.

„Vorbim practic de şase criminali care umblă în libertate. Sunt AN-uri pe care le-am preluat când mi-am început mandatul, sunt din anii din urmă, sunt foarte vechi. Am văzut că avem şi din 2002. Cel mai nou dosar cu AN este instrumentat de domnul procuror Noajă cu o bătrână care a dispărut, de prin Balş, şi nu i s-a găsit nici cadavrul. Cred că este din 2010”, a mai spus procurorul Otilia Chiriţă.

Potrivit modificărilor Codului de Procedură Penală, atunci când există un dosar cu autor necunoscut pentru infracţiunea de omor, el nu se mai prescrie niciodată.

„Adică, legea oferea ca la un anumit interva

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 15 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 10 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 9 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°