Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"La folle journée de Nantes"

Publicat in rfi, luni 4 februarie 2013 ·

In oraşul Nantes s-a încheiat ieri un festival de muzică clasică devenit celebru în toată lumea prin modul în care este organizat. De altfel şi alte oraşe au preluat acest concept, acest tip de festival. Chiar şi numele acestei manifestări este mai special, ea se numeşte "La folle journée de Nantes" (Ziua nebună de la Nantes). Anual, în jur de 120 000 de melomani participă la aceste "zile nebune" pentru că ele sunt mai multe, festivalul durează cinci zile, de miercuri pînă duminică. Acest festival a fost creat de un om pasionat de muzică, René Martin, care a făcut însă şi studii de gestiune şi de administrare a intreprinderilor. Probabil că vocaţia sa a apărut tocmai datorită acestei intersecţii între ceea ce ştia să facă la nivel organizatoric şi studiile sale muzicale (percuţie, armonie, muzică elctroacustică, istoria muzicii, compoziţie). René Martin este de altfel omul care a iniţiat mai multe festivaluri: în 1981 el a creat Festivalul Internaţional de pian de la Roque d'Anthéron, care a devenit ulterior cea mai mare manifestare de acest gen din lume unde sunt invitaţi în mod sistematic mari artişti, printre ei şi unii români precum Radu Lupu. Din 1988 Réne Martin este directorul artistic al unui centru de muzică sacră găzduit în Abaţia regală de la Fontevraud, cea mai mare abaţie a lumii catolice. Acest loc magic dispune în prezent de zece săli de concert şi invită anual cele mai importante formaţii de muzică sacră. Dar cea mai surprinzătoare iniţiativă a lui Réné Martin a fost crearea acestui festival "La folle journée de Nantes", în 1995, cu un pariu special, de a reconcilia marele public şi muzica clasică, de a "democratiza" de fapt acest tip de muzică. Secretul său stă în organizarea unor concerte de mare calitate dar care să nu depăşească 45 de minute. Pe o durată de patru zile sute de evenimente muzicale au loc deci în oraşul Nantes, în mai multe spaţii

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 2 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

TRAGEDIE în acestă dimineață de mare sărbătoare! Un bărbat s-a înecat la ștrand

Gazeta valceana acum o ora
Astăzi, sâmbătă, 29 iunie 2024, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a înecat la un ștrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La fața locului s-au deplasat polițiștii d

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum 45 minute
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Messi nu va juca sâmbătă pentru Argentina în meciul cu Peru

Mediafax acum 23 minute
Cel care a câştigat de opt ori Balonul de Aur s-a accidentat la coapsă în victoria Argentinei cu 1-0 în faţa Chile. Deşi nu a participat la antrenamentul de joi, rapoartele sugerează că Messi ar putea fi apt pentru meciul Argentinei din sferturile d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°