"Urmand aceasta arta ma voi expune continuu - marturiseste poetul - ca un demonizat pana la sfarsitul vietii..."

"Mary (sotia poetului, n.n.) imi relateaza ca un psihanalist, dupa lectura cartii mele, Pentru Marin Preda, i-a spus ca pastrez vie amintirea tuturor traumelor, de la traumele intrauterine, pana la expulzare, si toate celelalte suferinte in decursul incarnarii mele actuale", astfel debuteaza tulburea si, uneori, in unele pasaje, chiar tulburatoarea confesiune a poetului Cezar Ivanescu din volumul "Timpul asasinilor. Documente si marturii despre viata, moartea si transfigurarea lui Nicolae Labis", scris in "colaborare" cu Stela Covaci. Titlul, dar mai ales subtitlul induce in eroare lectorul, cel putin in capitolele redactate de Cezar Ivanescu. Preocupat de propriul sau ego si de politile pe care trebuie sa le plateasca diversilor condeieri, mai tineri sau mai batrani, poetul abandoneaza subiectul Labis si se arunca in vertijul neguros al vietii noastre literare, improscandu-si confratii cu noroi. "E adevarat - continua el -, imi actualizez pe cat pot traumele prezente, trecute si viitoare, la cele reale adaugandu-se cele imaginare. Sufar, zice el, usor autoironic, "zilnic si enorm ca nu sunt Marilyn Monroe, i-as face sa se sinucida pe toti cretinologii de azi", mai mari si mai marunti. Prin astfel de exercitii de rememorare a suferintelor indurate in trecut, dar si in viitor, autorul La Baaad-ului se apropie de spiritul "celor alesi", ajungand la concluzia ca daca Dumnezeu nu i-a dat stigmatele care sa-i acopere trupul trecator (urme de cuie, rani, plagi purulente sub forma de cruce, cicatrici etc), i-a dat, totusi, sansa sa si le procure singur, perfectionandu-si astfel arta "teomantiei ("cuvant de origine turceasca se pare", ca si "sangele-mi de turc nebun") care te ajuta sa ghicesti viitorul tocmai in functie de natura ranilor primite de-a lungul