„Prin democraţie, România a devenit un elastic de care întinde primul venit. A fost fatal ca România să nu îşi creeze un sens şi o chemare în lume, să rămână o ţară provincială, cu o cultură populară şi o mizerie colectivă”.Aşa nu: mitizarea prostiei a început mai curând ca un program cultural decât ca unul politic, care a acompaniat mişcarea până a devenit una cu ea. Trebuie să moară programul de complezenţă, scuza.Schimbarea la faţă a României?

Puţini îşi amintesc cine a spus că România nu poate fi iubită naiv, neproblematic, dar toţi ştiu asta. Tot mai puţini sunt cei care au găsit că progresul istoric este un progres în conştiinţă al unui popor, iar pe degetele de la o mână îi înşiri pe cei care încă mai cred în Schimbarea la faţă a României. E o idee pestriţă şi şugubeaţă, un desfrâu de gâlceavă politică, pe care Cioran îl mirosise cu mult înainte de epoca unui capitalism murdar.

Cel mai probabil, „schimbarea la faţă a României” nu este doar un proiect politic. Cu toate acestea, „cu cât cineva are mai multe aderenţe la lumea aceasta, cu atât este mai politic”. Politica devine lesne o poveste de aventurieri arivişti, care conduc după impulsuri şi gusturi.

Potrivit lui Cioran, schimbarea la faţă a României trebuia zugrăvită după următoarea întrebare:

Cum pot fi oamenii politici în generalitatea cazurilor atît de corupţi, cu un interes atât de redus pentru treburile cetăţeneşti si cu atât de mare slăbiciune pentru ei înşişi?

S-ar putea configura următorul univers de discuţie, reflectând pe marginea următoarelor teze, pe care vi le propun spre discuţie:

(1) Există legiuitori care guvernează în funcţie de impulsurile politice. În acest caz, socotelile publice reprezintă un cadru care contează doar pentru exerciţiul gustului politic. Sfera de subiectivitate a politicii este achitată. (2) Portretul geniului po