Cel mai mare spital din judeţ începe să reducă proporţiile crizei de medici. După ce şi-a asigurat serviciile unui medic neurochirurg, care va termina rezidenţiatul la anul, unitatea va completa alte două specialităţi deficitare. Un medic oftalmolog originar din Târgu Mureş va munci de luna viitoare la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Botoşani, urmând a semna un contract în acest sens. De altfel, oftalmologia era una dintre secţiile cu personal medical deficitar în spital, având doar doi medici. Conducerea celui mai mare spital din judeţ spune, însă, că în perioada următoare vor fi ocupate şi locurile libere în cele mai căutate specialităţi. „Vom avea în curând şi medici chirurgi plasticieni (n.r., încă doi), pentru că avem doar doi. Avem contract semnat cu un neurochirurg care e în al patrulea an de rezidenţiat, deci încet-încet botoşănenii nu vor mai trebui să meargă în judeţele vecine pentru astfel de specialităţi. Este nevoie de medici în continuare. Dar din fericire începem să umplem locurile cu cele mai multe lipsuri”, a precizat Gheorghe Damian, managerul general al SJU Botoşani.
Pentru medicul neurochirurg va fi înfiinţat un compartiment special la Spitalul Judeţean, iar serviciile asigurate de acesta vor reprezenta o premieră pentru judeţ.
Cel mai mare spital din judeţ începe să reducă proporţiile crizei de medici. După ce şi-a asigurat serviciile unui medic neurochirurg, care va termina rezidenţiatul la anul, unitatea va completa alte două specialităţi deficitare. Un medic oftalmolog originar din Târgu Mureş va munci de luna viitoare la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Botoşani, urmând a semna un contract în acest sens. De altfel, oftalmologia era una dintre secţiile cu personal medical deficitar în spital, având doar doi medici. Conducerea celui mai mare spital din judeţ spune, însă, că în perioada următoare vor fi ocupate şi locurile