„Tricolorii“ au spulberat Danemarca la tenis, 5-0, în faţa unui public clujean care a primit atât laudele nordicilor, cât mai ales ale conducerii Federaţiei Române de specialitate.
Cupa Davis pare că şi-a găsit o nouă casă în România. Al doilea meci al “tricolorilor” disputat la Cluj în mai puţin de cinci luni, de data aceasta împotriva Danemarcei, a găsit o Sală a Sporturilor “Horia Demian” arhiplină, în special la partida de dublu. Acest avantaj, coroborat cu valoarea mult inferioară a danezilor, a făcută ca România să nu aibă prea mari emoţii în meciul de tenis care a contat pentru turul I al grupei I din zona Euro-Africană. Marius Copil a început perfect ziua de vineri şi a terminat în trei seturi duelul cu cel mai bine clasat jucător danez de simplu, Frederik Nielsen, numărul 482 mondial, însă cel mai bun român prezent în lotul de Cupa Davis pentru această partidă, Adrian Ungur, aflat pe locul 103, a avut probleme cu Martin Pedersen. În cele din urmă, experienţa şi pregătirea fizică superioară au fost de partea jucătorului român, care a adus victoria cu numărul doi la finalul unei partide de cinci seturi. Astfel, rolul de a aplica lovitura decisivă Danemarcei i-a revenit dublului alcătuit din Horia Tecău şi Florin Mergea, foşti câştigători de juniori la Wimbledon în această formulă. Cum era de aşteptat, cei doi nu au avut prea mari probleme contra danezilor Frederik Nielsen şi Thomas Kromann, chiar dacă primul ocupă locul 20 în lume la această disciplină. 7-6 (3), 6-2, 6-4 a fost scorul cu care România a făcut 3-0 la general, suficient pentru ca “tricolorii” să poată sărbători accederea în turul doi din grupa I a zonei Euro-Africane. “În primul set a fost mai greu pentru că nu i-am cunoscut foarte bine, însă după ce l-am câştigat ne-am dat drumul la joc mai departe. Ei nu au schimbat nimic, au rămas cu aceeaşi tactică, aşa că ne-a fost mai uşor să ne i