Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înjunghiat de mamã cu acelasi cutit cu care a amenintat-o

Publicat in Vremea Noua, marți 5 februarie 2013 ·

TELENOVELÃ Un tânãr de 19 ani, din Miclesti, comuna Banca, a fost adus sâmbãtã noaptea la Spitalul Municipal de Urgentã “Elena Beldiman” din Bârlad cu o plagã tãiatã în zona fesierã dreaptã si una în zona lombarã. Din primele cercetãri ale politistilor se pare cã, “aghesmuit” bine, acesta a început sã-si loveascã mama si prietena cu pumnii, iar mai apoi, a pus mâna pe un cutit si a început sã le fugãreascã pe cele douã femei pânã în stradã. De beat ce era, mama a reusit sã-i ia cutitul, însã în altercatie l-a înjunghiat din gresealã.

Poveste cu final neasteptat pentru un tânãr de 19 ani, din Miclesti, comuna Banca, care din ipostaza de agresor a ajuns victimã. Cercetãrile efectuate de cãtre politisti au scos în evidentã faptul cã acesta, cu o zi înainte, si-a invitat prietena, de 17 ani, din Suletea, la el acasã. De bucurie cã a acceptat invitatia si a venit a doua zi la domiciliul sãu, tânãrul a dat o raitã pe la crâsma din sat, în timp ce fata a rãmas acasã cu soacra. Mai târziu, acesta a revenit într-o avansatã stare de ebrietate si pus pe hartã a început sã le ameninte pe cele douã femei. De aici nu a fost decât un pas pânã la pumni si palme, iar ca sã fie mai “convingãtor”, a pus mâna pe un cutit. Femeile au fugit pe unde au putut din calea sa, însã, de beat ce era, tânãrul s-a poticnit si nu a mai fost în stare sã meargã. Mama sa a profitat de acest moment si s-a dus sã-i ia cutitul din mânã, însã în timpul altercatiei l-a înjunghiat din gresealã în fesa dreaptã si în zona lombarã. Putin mai târziu, agresorul, devenit victimã, a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgentã “Elena Beldiman” din Bârlad. “Plãgile înjunghiate nu i-au pus viata în pericol tânãrului, iar în prezent starea de sãnãtate este stabilã. Acesta nu doreste sã depunã plângere împotriva mamei sale (culmea n. r.) si nici prietena sa nu doreste sã facã acest lucru împotriva lui. E

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°