Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga 1 vinde mult la preţ redus

Publicat in Bursa, marți 5 februarie 2013 ·

Piaţa transferurilor din Liga 1 a fost foarte dinamică în această iarnă, mai ales în ceea ce priveşte exporturilor. Numărul de jucători care au părăsit competiţia internă se află la o valoa­re record pentru ultimii 5 ani. Aparent ştirea poate părea pozitivă, dar la o analiză atentă lucrurile nu stau chiar atât de bine având în vedere sumele de transfer. În această iarnă în Liga 1 au intrat peste 15.000.000 de euro, dar numărul de jucători implicaţi în tranzacţii este foarte mare. Practic Liga 1 vinde mult, la preţuri foarte mici. Un alt lucru este vizibil, străinii care pleacă din prima ligă au o cotă de piaţă mult mai bună decât fotbaliştii autohtoni. Astfel, pe trei jucători aflaţi în vederile selecţionerului echipei naţionale, transferaţi în campionate serioase, cum ar fi Germania şi Belgia, s-a încasat mai puţin decât pe senegalezul Sougu, vândut de CFR Cluj la Olympique Marseille pentru 3.000.000 euro. De altfel ,CFR Cluj a mai dat o lovitură pe piaţa transferurilor după ce l-a vândut pe Rafael Bastos la formaţia saudită Al Nasr, pentru 2.700.000 euro.

Problemele de adaptare, rezultatele slabe la nivel internaţional au făcut ca sumele de transfer pe care jucătorii autohtoni sunt vânduţi în campionatele puternice să scadă dramatic în ultimii ani, ajungând foarte aproape de nivelul celor din Albania. Săptămâna trecută, trei jucători importanţi din campionatul autohton au fost vânduţi la echipe importante. George Ţucudean, în vârstă de 21 de ani, a semnat un contract pe patru ani şi jumătate cu formaţia Standard Liege, antrenată de Mircea Rednic. Conform antrenorului celor de la Standard, Dinamo va primi suma de 800.000 de euro pentru transferul atacantului iar "alb-roşii" vor mai încasa încă 150.000 de euro dacă formaţia din Liege va obţine calificarea în cupele europene. Standard Liege i-a mai transferat în această iarnă, sub formă de împrumut, pe mijlocaş

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°