Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20 de ani de la moartea lui Klein. Hunedoara l-a plâns din nou pe Mişa

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 februarie 2013 ·

300 de oameni au comemorat sâmbătă 20 de ani de la dispariţia celui care a fost căpitanul Corvinului în cei mai frumoşi ani din istoria fotbalului hunedoarean Sursa: TRAIAN MANU, GLASUL HUNEDOAREI

Michael Klein s-a prăbuşit într- o seară de februarie în sala de sport a unui oraş german. Tocmai el, căruia i se mai spunea şi „Neamţul”. Evolua la Uerdingen, avea 33 de ani, cariera şi mai ales viaţa înainte. Jucase de 90 de ori pentru România. De nouăzeci de ori.

O hală ca la Copşa Mică

Pe atunci, ziarele noastre apăreau alb-negru, erau cât un cearşaf, şi când le luai în mână te mânjeai ca şi cum ţineai în palme o tuşieră. Ediţiile se închideau pe la 6-7 seara, cel mai târziu. „Evenimentul zilei” avea şi o a doua ediţie, care curgea către miezul nopţii. În seara blestemată de 2 februarie 1993, la secţia „Sport” a venit o domnişoară de la biroul din care puteai suna şi primi telefoane din străinătate. „E la telefon Dinu Braunstein, din Germania. Cică a murit un fotbalist, unul, Klein”. În hala în care rotocoalele de fum pluteau ca la Copşa Mică şi-n care maşinile de scris clănţăneau ca la biroul de copiat acte, s-a căscat liniştea.

Ion Cristoiu nu le avea cu fotbalul. Când i-am spus nenorocirea, a adoptat mirarea aceea pe care o mai are şi azi: „Zău, domnule, a murit Klein? Trebuie să modificăm ziarul”.

Lucescu: „Nu am avut un fundaş stânga mai bun”

În dimineaţa de 3 februarie 1993, România a aflat din „Evenimentul zilei” despre moartea unuia dintre cei mai puternici fotbalişti români: Michael Klein.

Lacrimile lui GeluSimoc

Sâmbătă, 2 februarie 2013, s-au împlinit 20 de ani de la moartea lui Mişa. Peste 300 de oameni l-au comemorat pe căpitanul Corvinului. Gelu Simoc, fostul preşedinte al clubului, rememorează, iar lacrimile i se aud în telefon: „Îl ştiu pe Mişa încă din şcoala generală. L-am văzut la 19 ani, când Mircea Lucescu l-

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 14 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 21 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 47 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°