* În total, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie au cercetat 113 persoane
Recent, Serviciul Judeţean Anticorupţie Buzău a dat publicităţii rezultatele bilanţului activităţii pe anul 2012, document din care rezultă că ofiţerii serviciului au acţionat atât în plan combativ, pentru depistarea şi cercetarea actelor de corupţie în rândul lucrătorilor M.A.I., cât şi în plan preventiv, prin activităţi de informare şi instruire a personalului din cadrul structurilor M.A.I.
Astfel, în cursul anului trecut, au fost organizate 89 de activităţi de informare şi instruire, activităţi la care au participat 1.565 de lucrători din cadrul M.A.I., dintre care 368 deţin funcţii de conducere. Totodată, pe linie de prevenire au fost desfăşurate şi informări în colaborare cu alte instituţii publice şi societatea civilă.
În ceea ce priveşte activitatea de combatere a faptelor de corupţie în care au fost implicaţi lucrători din cadrul M.A.I., ofiţerii buzoieni de la DGA au soluţionat anul trecut 33 de dosare penale ce au fost înaintate Parchetului. Dintre acestea, în 12 cazuri a fost începută urmărirea penală, iar în şase dosare au fost emise rechizitorii. Pe parcursul anului trecut, au fost cercetate 113 persoane suspectate de fapte de corupţie, dintre care 36 au făcut parte din rândul funcţionarilor M.A.I. din totalul persoanelor cercetate, 28 au fost puse sub învinuire (nouă din cadrul structurilor M.A.I.), iar 11 au dobândit până în prezent calitatea de inculpat.
Pe parcursul anului trecut, au fost reţinute patru persoane, dintre care două din cadrul M.A.I., persoane care ulterior au fost arestate. Ca urmare a anchetelor demarate de D.G.A, anul trecut au fost condamnate definitiv nouă persoane, şapte dintre acestea făcând parte din rândul funcţionarilor M.A.I.
Cazul care s-a aflat cel mai recent în atenţia opiniei publice este cel al poliţiştului