Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul agresorului baschetbalistului Chauncey Hardy, rejudecat luni de Tribunalul Giurgiu

Publicat in Vremea Noua, luni 4 februarie 2013 ·

Dosarul lui Ionuţ Tănăsoaia, în care acesta este acuzat de lovituri ce au cauzat moartea baschetbalistului american Chauncey Hardy, va fi rejudecat, luni, de Tribunalul Giurgiu, după ce instanţa supremă a desfiinţat decizia CAB prin care agresorul fusese condamnat la cinci ani de închisoare.

În acest dosar, mama sportivului, Olamae Hardy, s-a constituit parte vătămată, în timp ce Consiliul Local al Municipiului Giurgiu şi Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, unde Hardy a încetat din viaţă, sunt părţi civile.

Dosarul a mai avut trei termene la Tribunalul Giurgiu, anul trecut, în 9 octombrie, 31 octombrie şi 10 decembrie, însă judecarea cazului a fost amânată. În 10 decembrie 2012, instanţa a stabilit un nou termen pentru 4 februarie 2013.

La 11 septembrie 2012, instanţa supremă a decis definitiv ca dosarul lui Ionuţ Tănăsoaia să fie rejudecat de Tribunalul Giurgiu, decizia de condamnare la cinci ani de închisoare fiind astfel desfiinţată.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au admis atât recursul formulat de Ionuţ Tănăsoaia împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti (CAB) de condamnare la cinci ani de închisoare cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte, cât şi contestaţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care au cerut o pedeapsă mai mare.

Astfel, instanţa supremă a desfiinţat atât decizia CAB, cât şi hotărârea din 22 februarie a Tribunalului Giurgiu de condamnare la cinci ani de închisoare a lui Ionuţ Tănăsoaia – agresorul baschetbalistului care a murit după ce a fost lovit cu pumnul în faţă, în urma unei altercaţii într-un club din Giurgiu, în toamna anului trecut.

ICCJ a mai dispus ca Tănăsoaia să fie judecat în continuare în stare de arest.

În 17 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Ionuţ Tănăsoaia la cinci ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum o ora
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 36 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 55 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum o ora
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum o ora
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°