Proiectul împărţirii administrative a României în opt regiuni de dezvoltare reprezintă una din marile provocări politice pentru 2013. Un proiect politic ce pare să scârţâie din toate încheieturile, un mariaj care se pare merge prost înainte de a fi parafate actele. Şi cu toate acestea, o dăm înainte de parcă în România ar curge numai lapte şi miere şi nu vedem discrepanţele între societatea reală şi imaginară, reuşind să mergem înainte fără a ne gândi, măcar, într-o primă fază la ce se va întâmpla după. Rămânem orbi de-a dreptul chiar dacă nu suntem şi desigur, vom fi plimbaţi din nou, de la o autoritate la alta, pentru a ne înfunda şi mai rău în mocirla asta de birocraţie. O regionalizare care se anunţă de acum tăioasă, o luptă care va începe înainte să se anunţe războiul, pentru că desigur, dacă nu ştiaţi regionalizarea aceasta sau mai pe româneşte, desfiinţarea judeţelor actuale, va aduce cu ea noi schimbări politice, economice, chiar istorice, având în vedere că nu vom mai putea păstra nimic din ce-i al nostru şi va trebui să împărţim cu alţii, lucrurile pe care le-am dobândit cu atâta trudă şi chiar cu jertfa umană. Şi uite aşa vom fi supuşi din nou unor alegeri pentru desemnarea preşedintelui Consiliului Regional, o nouă autoritate care va face legea peste toată regiunea şi mai mult vom asista la noi numiri politice, ascunse şi vom suferi din nou de sindromul „puterii” regionale. Vom avea un prefect peste toată regiunea, un preşedinte, nişte consilieri judeţeni care vor decide soarta regiunii în ansamblu şi noi vom asista stupefiaţi la acest proces politic şi ne vom gândi dacă acesta va aduce cu sine mărirea taxelor, mărirea impozitelor sau eu mai ştiu ce măriri, chiar dacă guvernanţii ne asigură că aceste lucruri nu vor avea loc. Nu desfiinţez din start această regionalizare, însă, riscând să intru într-o sferă „politică”, pe care, vă spun sincer, nu vrea