Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SMURD împlineşte astăzi trei ani

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 5 februarie 2013 ·

Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) împlineşte astăzi, trei ani de la operaţionalizarea primelor echipaje în Vrancea, serviciul funcţionând în cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi al Secţiei de Pompieri Adjud. Actualmente, SMURD este funcţional la nivelul tuturor subunităţilor de pompieri din judeţ, astfel de echipaje fiind înfiinţate şi în cadrul staţiilor de pompieri Vidra şi Panciu.

În dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea există patru ambulanţe tip B 2, pe care lucrează paramedici care au urmat cursuri de pregătire în acordarea primului ajutor calificat privind efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte operaţiuni de salvare. Intervenţiile la care sunt solicitate echipajele SMURD includ toate urgenţele ce pun în pericol imediat viaţa persoanelor, respectiv accidente rutiere, explozii, accidente de muncă sau casnice, stări de incon-ştienţă, stop cardio-respirator, suspiciuni de infarct, insuficienţe respiratorii acute, dar şi accidente cu victime multiple.

Pe parcursul anului trecut, echipajele ambulanţelor SMURD au fost solicitate pentru soluţionarea a 3.093 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, din care 3.043 intervenţii propriu zise, 26 intervenţii la asistenţa persoanelor, 18 intervenţii la descarcerare, 4 intervenţii la incendii. În urma acestor misiuni au fost asistate 3.325 persoane, dintre care 3.033 adulţi şi 292 copii. Rata intervenţiilor SMURD la suta de mii de locuitori a fost de 797,06, iar la mia de kilometri pătraţi de 647,14. Cele mai multe intervenţii SMURD au fost în localităţile Focşani- 908, Adjud- 417, Păuneşti- 119, Homocea- 117, Pufeşti- 96, Rugineşti- 86, Panciu- 73. Luna trecută, 20 de copii şi 272 adulţi au fost asistaţi în urma celor 291 intervenţii ale echipajelor SMURD.

În perioada următoare, în dotarea SMUR

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 11 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 6 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 8 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 4 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 6 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

10°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°