Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilier pe resurse umane, secretar la Primăria Berleşti

Publicat in Exclusiv Gorj, marți 5 februarie 2013 ·

Primăria Berleşti este condusă de buni de către o angajată a cărei specializare este aceea de consilier superior pe resurse umane şi nu de jurist, aşa cum stipulează legislaţia. În condiţiile în care Gorjul este plin de absolvenţi de ştiinţe juridice care nu au un loc de muncă, reprezentanţii Primăriei Berleşti au preferat să ţină pe acest post o persoană din cadrul instituţiei căreia să-i dea atribuţii în plus şi bani pe măsură. Numai că un control al Curţii de Conturi Gorj a scos în evidenţă faptul că, timp de patru ani, în speţă 2007-2011, secretarul comunei „a fost încadrat ilegal, fără emiterea unui act administrativ de către ordonatorul principal de credite şi fără avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici”, paguba situându-se în jurul sumei de 45.000 de lei. Există o explicaţie…

Acest aspect, deşi în opinia controlorilor Curţii de Conturi Gorj este de domeniul ilegalului, în opinia conducerii Primăriei Berleşti, acelaşi lucruri ilegale sunt cât se poate de legale. „Acesta este punctul de vedere al celor de la Curtea de Conturi, dar noi am contestat decizia şi aşteptăm răspunsul instanţei”, afirmă primarul Maria Dumitraşcu. Aceasta explică situaţia, precizând că secretarul primăriei titular pe post s-a pensionat definitiv în luna mai a anului 2012, dar că din anul 2005 era pensionat pe motive de invaliditate, perioadă de timp în care a îndeplinit atribuţiile de secretar Violeta Paschia, consilierul superior pe resurse umane.

Vizavi de acest aspect, controlorii Curţii de Conturi Gorj au mai stabilit că funcţionarul care a ocupat funcţia de secretar în mod ilegal trebuie să restituie statului mai bine de 200 milioane de lei vechi câştigaţi în perioada exercitării acestei profesii. Primarul comunei Berleşti, Maria Dumitraşcu, se declară încrezătoare în justiţie, afirmând despre procesul pe rol că „eu nu cred că pierdem”.

Primăria Berle

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°