Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Este doar o chestiune de BANI". Ce fuziune anunţă FIAT pentru a deveni un GIGANT auto

Publicat in Romania Libera, luni 4 februarie 2013 ·

Sergio Marchionne, CEO-ul grupului Fiat - Chrysler, a anunţat duminică în cadrul unui interviu acordat pentru un cotidian italian că în 2014 va fi finalizată fuziunea dintre cele două mari companii auto pe care le conduce.

Producătorul auto american Chrysler va fi deţinut în totalitate de Fiat, după ce fuziunea va fi încheiată, cel mai probabil la începutul lui 2015. În final, Fiat va deţine 65% din acţiunile Chrysler. Marchionne a spus că încă nu s-a gândit la numele pe care îl va avea noua companie.

"Noi şi VEBA [n.r. fond de investiţii american, organizaţia care deţine restul acţiunilor] avem opinii diferite cu privire la valoarea Chrysler, dar vom rezolva această problemă în 2014", a declarat Marchionne. Fiat deţine în prezent 61,8% din Chrysler. Italienii au cumpărat la început 20% din compania americană, în 2009, atunci când guvernul american împreună cu noii acţionari au salvat Chrysler de la faliment.

Vezi şi Schimbare de direcţie la OPEL: director executiv adus de la Volkswagen!

Cu toate că încă nu s-au vehiculat cifre cu privire la majorarea participaţiei Fiat, aceasta ar putea ajunge la câteva sute de milioane de euro. Până acum Fiat a plătit peste 2,3 miliarde de dolari pentru participaţia pe care o are în cadrul Chrysler, conform Bloomberg.

Fiat a raportat pentru ultimul semestru al lui 2012 un profit de 388 milioane euro, previziunile pentru 2013 fiind de 1,2 - 1,5 miliarde euro. Situaţia financiară a grupului Fiat se datorează în mare parte creşterilor înregistrate de Chrysler. Piaţa auto americană a înregistrat în 2012 peste 14,5 milioane de autoturisme vândute, o creştere de 12% faţă de anul precedent.

Vezi şi Primele imagini oficiale cu Volkswagen Golf 7 Variant

Sergio Marchionne, CEO-ul grupului Fiat - Chrysler, a anunţat duminică în cadrul unui interviu acordat pentru un cotidian italian că în 2014

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 10 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 7 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Ministrul Mediului, despre viitura de pe Dunăre așteptată în România: Debitul va fi „gestionat cu uşurinţă”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că debitul aşteptat pe fluviul Dunărea la finalul acestei luni, pe sectorul românesc, nu este unul care să pună probleme și că va fi „gestionat cu ușurință”. Pe ce se bazează Mircea Fechet când spune că deb

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°