* Marian Piţa şi Marian Vişan au fost vedetele reuniunii * s-au mai remarcat de la gazde Andrei Ghionea, Vlad Sava şi Robert Jitaru
Peste 150 de iubitori ai boxului, printre care şi primarul comunei Traian, Nicuşor Abăseacă, au venit sâmbăta trecută în sala CSM pentru a urmări prima gală amicală organizată de brăileni în acest an, una care a cuprins 25 de meciuri. Categoric, au avut ce vedea, pentru că boxerii de la grupa antrenorului Perţea, cei care sunt cooptaţi şi la Centrul de excelenţă, au făcut spectacol.
Ca de obicei, pentru prestaţia sa Marian Piţa a primit laude din partea tuturor tehnicienilor prezenţi, iar printre ei s-au aflat nume importante din vechea şi noua generaţie de antrenori, precum Ilie Dascălu, Marcelică Tudoriu, Robert Băiatu şi Valentin Anghel. Piţa a avut câte o temă în fiecare repriză şi s-a descurcat foarte bine în faţa unui alt pugilist abonat la podium în competiţiile interne, Akbal Alperen, de la CS Năvodari. Marian Vişan a boxat de data aceasta foarte bine în faţa unui adversar senior, cu un palmares important, Ionuţ Băluţă de la Farul.
Evoluţii foarte bune au avut Andrei Ghionea şi Vlad Sava, ambii punându-le mari probleme adversarilor lor, Ştefan Tudose de la Farul respectiv Ion Balhui de la Călăraşi.
O prestaţie în creştere faţă de gala din urmă cu o săptămână au avut Florin Piţa şi Rober Jitaru.
La Dragoş Ghionea s-a văzut lipsa meciurilor de verificare, însă cu toate acestea elevul lui Perţea i-a pus destule probleme lui Robert Cărbunescu de la Olimpia Bucureşti, un pugilist mai greu cu câteva kilograme şi mult mai experimentat.
De la grupa de începători Marius Parfenie şi Laurenţiu Bobi au lăsat să se vadă că în curând vor putea lupta pentru medalii la juniori, respectiv cadeţi.
"Un lucru îmbucurător este acela lângă noi au început să vină oameni i