Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că PDL nu a atacat la Curtea Constituţională Statutul parlamentarilor, pentru că a fost "o necorelare "între gupurile parlamentare care nu au sesizat că a fost vorba despre o procedură de urgenţă.
Blaga a spus că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu făcute duminică potrivit cărora opoziţia pierde orice oportunitate reprezintă părerea acestuia şi nu le comentează: "Este părerea domniei sale, nu o comentez".
Blaga a explicat că PDL nu a atacat la CC Statutul deputaţilor şi senatorilor din cauza unei "necorelări" între grupurile parlamentare.
"A fost o necorelare între grupurile parlamentare pentru că, din păcate, nu au sesizat că a fost vorba de o procedură de urgenţă, deci două zile. Practic, a doua zi trebuia depus şi a treia zi, când s-au prezentat, termenul era depăşit", a susţinut Blaga.
El a adăugat că a avut o discuţie "destul de aspră" pe această temă în BPN.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că luni va decide dacă promulgă modificările la Statutul parlamentarilor, retrimite actul normativ Legislativului sau trimite la Curtea Constituţională.
Preşedintele a subliniat că, dacă va decide să retrimită legea la Parlament pentru clarificări, nu va face acest lucru pentru "a şicana pe cineva", ci datorită experienţei pe care o are de a lucra cu Uniunea Europeană.
Întrebat dacă are de gând să conteste Statutul parlamentarilor la CC, având în vedere că opoziţia nu o mai poate face, deoarece a fost depăşit termenul, Traian Băsescu a răspuns: "Opoziţia pierde în toate oportunităţile de a face opoziţie, dar deocamdată îl am în analiză şi luni voi lua o decizie dacă promulg această lege, dacă o trimit înapoi la Parlament sau dacă o trimit la Curtea Constituţională".
"Se lucrează la analiză, e o analiză foarte atentă, pentru că nu putem contesta înscrisurile din