Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumurile judetene, o buba tot mai mica

Publicat in Arad Online, luni 4 februarie 2013 ·

Scris de Alin Gherasim - Consiliul Judeţean a modernizat în 2012 aproape 100 de kilometri de drumuri, iar pentru 2013 sunt programaţi alte câteva zeci de kilometri.

ARAD. Criza ne loveşte din plin de câţiva ani, dar Consiliul Judeţean Arad (CJA) a găsit în fiecare an câteva resurse financiare pentru modernizarea drumurilor judeţene. Pe lângă reparaţiile realizate pe zeci de kilometri, în anul 2012 aproape 100 de kilometri de drum au fost modernizaţi. În plus, multe alte lucrări au demarat deja şi urmează să fie finalizate în acest an.

„Drumul Vinului, Grăniceri-Sânmartin, podul peste Mureş de la Pecica, drumul spre Sânpetru German adiacent acestui pod sunt doar câteva dintre lucrările care au fost începute anul trecut şi vor fi terminate în 2013”, a declarat Cristian Drăgan, administratorul judeţului. Şi celălalt drum care leagă podul de DN 7 va fi început în această primăvară, aşa că, în momentul în care podul va fi finalizat, şi şoselele vor fi gata. Un alt mare proiect început în 2012 şi care va fi finalizat în acest an este modernizarea drumurilor judeţene din zona Lipova, mai precis Bata-Ususău-Lipova-Neudorf. „Anul trecut au fost realizaţi deja 12 kilometri din acest drum, iar în 2013 vom termina şi cei 18 kilometri care au mai rămas”, a mai anunţat Drăgan.Pentru investiţie

O lucrare la infrastructură va fi demarată, în acest an, şi în zona Şagu. „În bugetul drumurilor pentru acest an va fi cu siguranţă inclusă şi lucrarea de modernizare a drumurilor din zona comunei Şagu. Şi asta pentru că în 2013 aici va fi demarată o investiţie privată majoră, care va crea multe locuri de muncă. În acest sens, vom moderniza mai multe tronsoane de drum din zonă, cum ar fi Tisa Nouă-Cruceni sau Cruceni-Şagu. Şi asta pentru că, odată ridicată fabrica aici, vor veni foarte mulţi arădeni din alte localităţi. Şi vrem să punem la dispoziţia investitorilor o infrastru

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 34 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 21 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 40 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 14 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°