Cotidianul “Zi de Zi” vă prezintă raportul integral de activitate întocmit pentru perioada iunie 2012 – ianuarie 2013 de Cornel Brișcau, consilier local USL în Consiliul Local al municipiului Târgu-Mureș.
Precizăm că documentul este disponibil pe pagina de internet a Primăriei Târgu-Mureș, secțiunea Administrația locală/ Consiliul Local/ Consilieri locali.
„Mandatul de consilier local, din partea USL, in Consiliul local municipal Tirgu Mureş, l-am inceput din momentul depunerii jurământului, in data de 22 iunie 2012, in urma validării rezultatului alegerilor locale din iunie 2012.
Validarea mandatului de consilier s-a statuat ca urmare a adoptării Hotărârii Consiliului local municipal nr. 2, din data de 22 iunie 2012.
In aceiaşi şedinţă de Consiliu local municipal, din data de 22 iunie 2012, a avut loc validarea noului Consiliu local municipal, pentru mandatul 2012-2014.
Consiliul local municipal Tirgu Mureş a fost validat, prin Hotărârea Consiliului local municipal nr. 3, din 22 iunie 2012, cu un număr de 23 de consilieri locali, in condiţiile OG 35 şi a Legii 215, privind administraţia publică locală, republicată. Reprezentarea politică a noului consiliu astfel constituit este următoarea : 6 consilieri USL, 7 consilieri ARD şi 10 consilieri UDMR.
Prin Hotărârea de Consiliul local nr. 8 din 2 iulie 2012 am fost validat ca membru al Comisiei juridice, pentru administraţie publică locală, protecţie socială, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, probleme de minorităţi şi culte. Ulterior, in prima şedinţă de constituire a acestei comisii, am fost ales de către colegii mei preşedinte al acestei comisii, funcţie pe care o ocup şi in prezent.
Am fost desemnat de asemenea şi in cadrul altor comisii de lucru, stabilite prin hotarari ale Consiliului local, precum cea de atribuire a spatiilor cu a