Mai e foarte puţin pînă la dubla cu Ungaria şi Olanda, iar echipa naţională în varianta experimentală pare o necunoscută

Prima enigmă vine tocmai din rostul cantonamentului spaniol. Jucătorii au apreciat iniţial ritmul intens de pregătire din primele zile ale cantonamentului: 3 antrenamente pe zi, solicitare fizică maximă. S-au resimţit, mai ales "noutăţile", dar au încercat să se refacă. Însă la meciul cu Polonia "tricolorii" au clacat, Luchin declarînd chiar că "am fost foarte, foarte încărcaţi".

Care e miza cantonamentului?

"Dacă scopul e să se vadă că rezistăm la trei antrenamente pe zi, ok! Dar dacă facem asta şi ajungem de rîs în partide, mai ales cei abia veniţi, la care contează mult psihicul, ce să mai înţelegi!?", a fost reacţia unor "tricolori".

Care e miza cantonamentului? Testarea exclusiv fizică în afara meciurilor sau încercarea unor fotbalişti în condiţii de partidă a "naţionalei"? Ce cîştigă din ritmul de pregătire al "naţionalei", în cîteva zile, fotbalişti care oricum revin la ritmul de pregătire diferit de la cluburi?

Iar dacă e vorba de teste şi nu de închegarea unei alternative la echipa-standard, cum de-au apărut titulari tocmai jucătorii pe care selecţionerul îi foloseşte constant: Măţel, Lung jr., Găman?

Cîtă nevoie e de improvizaţii?

Cu Alibec în lot, Piţurcă l-a preferat pe Alexe vîrf împins, pe un post incomod pentru dinamovist. După zece minute cu Polonia, Alexe a început să facă schimb de locuri cu Grozav sau să coboare în banda stîngă familiară, simţindu-se stingher. Aşa s-au născut şi cele două faze cît de cît periculoase ale României.

Alte mutări "misterioase": folosirea lui Chiţu în banda dreaptă, total străină jucătorului de la Viitorul, şi titularizarea lui Măţel, despre care chiar Piţi a spus la finalul partidei că are o formă fizică precară. Nica