Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Distracţia a continuat în a doua zi la Balul Însuraţilor (Galerie Foto)

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 4 februarie 2013 ·

După prima zi a Balului Însuraţilor de la Firmele Gliga de sâmbătă, 2 februarie, distracţia şi buna dispoziţie a continuat duminică, cu noi momente speciale oferite de organizatori, de familia deputatului Vasile Gliga. După binecuvântarea părintelui Dumitru Gherman, petrecerea şi-a intrat în drepturi, presărată cu momente artistice aduse de ansablurile dincomunele participante la bal, de rapsozii populari, şi nu în cele din urmă de invitaţii speciali ai balului, soliştii Veta Biriş, Sofia Vicoveanca şi Irina Loghin. Tot ca surpriză, în a doua zi de bal şi-a făcut apariţia şi prezentatorul de casă al evenimentului, chihereanul Octavian Ursulescu.

Brescanii la Balul Însuraţilor

Printre cei care au onorat a doua zi de bal a fost şi primarul Gheorghe Chira, alături de soţie şi de consătenii din Breaza bifănd o nouă prezenţă la Balul Însuraţilor. „Îmi face o desoebită plăcere că brescanii sunt într-un număr destul de însemnat la ediţia din acest an. Pentru acest eveniment special mi-am făcut rost de o cămaşă, a mea personală, nu mai trebuie să cer de la cineva un costum popular pentru acest bal, cum se întâmpla în anii trecuţi. Este un lucru mare pentru noi, ca să păstrăm tradiţia mai departe, chiar dacă purtăm portul popular o dată pe an. Pe viitor speră să-l scoatem din lada de zestre de mai multe ori ca să ne arătăm portul şi tradiţiile. Este foarte important să ne aplecăm asupra acestor valori, în special pentru cei tineri, să trezim la viaţă obiceiurile, portul, şi tradiţia românului de veacuri”, ne-a declarat Gheorghe Chira, primarulcomunei Breaza.

Între stâna de la munte şi Târgu Mureş

Printre oaspeţii Balului Însuraţilor l-am găsit şi pe Ioan Ciobotă, prezent an de an alături de familie la evenimentul găzduit de Familia Gliga. „În fiecare an ne facem timp, împreună cu fraţii, cu rudele, şi pasrticipăm la acest Bal al Însuraţilor. Atmosfera

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum ar reacționa Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu dacă Rusia ar ataca România. Răspunsurile candidaților la prezidențiale

Adevarul acum 46 minute
Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu, singurii candidați la prezidențiale care au participat, luni seară, la dezbaterea organizată de Digi24 la Palatul Cotroceni, au fost întrebați cum ar reacţiona, din cea mai înaltă funcție a statului, în

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 4 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Dan Petrescu, exploziv după Dinamo - CFR Cluj: „Suntem proștii proștilor. Nepermis la acest nivel”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a analizat remiza echipei lui pe Arena Națională. Acesta a fost nemulțumit că elevii lui nu au menținut avantajul de 1-0.

Spania declară stare de urgenţă în regiunile afectate de pana masivă de electricitate

HotNews acum o ora
Ministerul spaniol de Interne a declarat luni starea de urgenţă în ţară după ce o pană de curent electric a afectat cea mai mare parte a Peninsulei Iberice. Ministerul a adăugat că starea de urgenţă va fi aplicată în regiunile care vor solicita aces

Intervenţie ISU la Colegiul Brukenthal din Sibiu, după ce 20 de elevi au prezentat mâncărimi la nivelul pielii

HotNews acum 3 ore
Două echipaje SMURD, o autospecială de stingere şi o autospecială CBRN au intervenit luni la Colegiul Naţional Brukenthal din municipiul Sibiu, în urma unui apel la 112 prin care s-a semnalat faptul că mai mulți elevi acuză mâncărimi la nivelul feţe

România, locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică / Elevii români au obținut patru medalii de aur şi două medalii de argint

G4Media acum 2 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni seară, că România a obţinut locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică, transmite News.ro. ”Locul I pe echipe pentru România, cu patru medalii de aur şi două medalii de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

Locomotiva unui tren de marfă încărcat cu 800 de tone de cereale a luat foc

Adevarul acum 27 minute
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş au intervenit, luni seara, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la locomotiva unui tren marfar, în comuna Şandra.

Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile decretat de Putin. „Dacă vrea pace cu adevărat”

HotNews acum 4 ore
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmit DPA și Agerpres. „Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească fo

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 10 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Vremea

București
acum

10°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

mar.

4°/22°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
vin.

8°/20°
Constanta
acum

mar.

3°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/17°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

7°/20°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/22°
Timisoara
acum

15°
mar.

8°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°
vin.

11°/23°